Presedintele Ungariei - solicitat sa sustina infiintarea "Tinutului Secuiesc"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea UDMR Covasna va cere presedintelui Ungariei, Ferenc Madl, sa sustina, in fata autoritatilor de la Bucuresti, infiintarea regiunii de dezvoltare "Tinutul Secuiesc", a declarat, ieri, la Sf.

Conducerea UDMR Covasna va cere presedintelui Ungariei, Ferenc Madl, sa sustina, in fata autoritatilor de la Bucuresti, infiintarea regiunii de dezvoltare "Tinutul Secuiesc", a declarat, ieri, la Sf. Gheorghe, presedintele Consiliului Judetean Covasna, Demeter Janos. Aceasta cerere de "sprijin" ii va fi adresata presedintelui ungar cu ocazia vizitei pe care acesta o va face in judetul Covasna lunea viitoare, chiar a doua zi dupa reuniunea de constituire a Consiliului National Secuiesc, programata pentru duminica la Sf. Gheorghe. Lansat in urma cu cateva luni, proiectul regiunii de dezvoltare "Tinutul Secuiesc" - sustinut atat de moderatii, cat si de radicalii din UDMR - prevede ca aceasta sa cuprinda judetele Covasna, Harghita si Mures, unde maghiarii sunt majoritari. "Sprijinul presedintelui Ungariei ar putea conta mult in discutiile cu partea romana", s-a aratat optimist seful C.J. Covasna. Demeter Janos a mai precizat ca va solicita sprijinul presedintelui Madl si pentru cateva proiecte ale autoritatilor locale covasnene privind reabilitarea "Casei cu Arcade" din Sf. Gheorghe, a fostei cazarmi de jandarmi din Tg. Secuiesc si a unor monumente inchinate revolutionarilor maghiari de la 1848.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite