Preşedindele invită partidele la Cotroceni pentru discuţii pe bugetul pe 2011 şi priorităţi legislative

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu i-a invitat luni, la ora 12.00, la Cotroceni,pe reprezentanţii partidelor şi grupurilor parlamentare pentru discuţii legate de legile pensiilor, educaţiei, accelerării proceselor, dar şi despre bugetul pe 2011.

Un alt punct important pe agenda întâlnirii sunt obiectivele asumate de România în urma adoptării Strategiei UE 2020, se arată în scrisoarea prin care şeful statului a transmis invitaţia preşedinţior partidelor parlamentare, trasmite Mediafax.

Reprezentanţii coaliţiei de la guvernare ş-au confirmat articiparea la consultările cu preşedintele Traian Băsescu.

Pe de altă parte, preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat că membrii conducerii PSD vor decide luni, în şedinţa Biroului Permanent, dacă reprezentanţii formaţiunii vor merge la consultările de la Palatul Cotroceni.

Purtătorul de cuvânt al PNL, Mihai Voicu, a anunţat, că formaţiunea sa nu va participa la consultări la Cotroceni, cu preşedintele Traian Băsescu, decât după moţiunea de cenzură, pentru a discuta despre formarea unui nou Guvern.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite