Ponta: În acest moment USL are 231 de parlamentari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul desemnat Victor Ponta a declarat, astăzi, că după înscrierea în PNL a încă doi parlamentari, grupurile USL din Parlament numără 231 de senatori şi deputaţi, exact numărul de voturi necesar pentru validarea Guvernului, la care se adaugă minorităţile şi UNPR.

"În momentul de faţă, am vorbit cu colegii liberali şi mai sunt doi parlamentari care s-au înscris în grupul PNL, deci avem 231 de membri ai Uniunii Social Liberale, plus Mircea Geoană, care sigur, am discutat şi va vota cu noi, deci 232 de voturi. Mai sunt 17 voturi discutate şi luni vom semna protocolul cu minorităţile naţionale, şi 26 din grupul UNPR", a spus Victor Ponta.

Premierul desemnat a arătat că, în total, Executivul mizează pe aproximativ 270 de voturi, practice.

"Grupul parlamentar USL are, în acest moment, fix 231 de membri. Însă nu vreau să mă bazeze numai pe grupul USL, pentru că înseamnă o majoritate la limita limitei, şi din acest motiv o majoritate mai stabilă este în favoarea Guvernului", a mai afirmat Ponta.

El a explicat că a negociat cu minorităţile şi UNPR tocmai pentru că este responsabilitatea şi interesul său să aibă o majoritate stabilă, să nu stea tot timpul "la un vot sau la o absenţă".

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite