Ponta, consultări cu toate grupurile parlamentare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Victor Ponta a declarat, astăzi, că va avea o consultare cu toate grupurile parlamentare pentru a discuta subiectele aflate în atenţia parlamentarilor în cadrul sesiunii extraordinare.

"O să mă văd în continuare cu toate celalalte grupuri parlamentare şi cu grupul UDMR, şi cu grupul UNPR şi cu grupul minorităţilor, şi l-am sunat şi pe noul preşedinte al PDL, domnul Blaga, pentru că eu încerc să fac ceea ce am promis cu toţii, şi anume să încercăm să normalizăm o situaţie care a fost profund anormală", a susţinut Ponta.

Preşedintele PSD a făcut referire la corectarea Legii votului uninominal, declarată neconstituţională, şi în cazul căruia va trebui găsită o soluţie.

"Dacă atunci când eram în opoziţie singura dorinţă a puterii era exterminarea noastră ca forţă politică, eu îmi doresc încet, încet să intrăm în funcţionarea democratică a instituţiilor, inclusiv vreau să găsim o soluţie să ştim cum vor fi aleşi parlamentarii în toamnă, pentru că deocamdată Curtea Constituţională nu ne-a zis lucrul ăsta şi suntem într-o situaţie extrem de neplăcută. Guvernul trebuie să se organizeze pentru alegeri şi nu ştim cum şi în ce fel până când Curtea ne va spune sau până când dumneavoastră, Parlamentul, ne veţi spune încă o dată", a precizat Ponta.

În plus, el a precizat că în şedinţa de Guvern din această seară vor fi pregătite "documente" care vor intra în atenţia parlamentarilor zilele următoare.

"O să avem şi astăzi şedinţă de Guvern pentru a pregăti pentru dumneavoastră ce alte documente mai sunt de prezentat în cursul sesiunilor de mâine", le-a mai spus Ponta parlamentarilor PSD şi PNL.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite