Năstase îşi pierde funcţia în partid

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PSD Victor Ponta a admis, astăzi, că Adrian Năstase nu mai poate îndeplini funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional, şi că nu se pune problema ca la PSD să nu se aplice prevederile legale în cazul acestuia.

Întrebat care este statutul lui Adrian Năstase în PSD, fiind evident faptul că acesta nu mai poate îndeplini funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional, Ponta a evitat să răspundă de la sediul USL, precizând: "Daţi-mi voie să vă răspund la BPN de la PSD, că aici vreau totuşi să vorbim de problemele care ţin de mine ca prim-ministru al României, sprijinit de USL. La PSD, sigur, sunt prevederile statutare şi legale, şi le cunoaşteţi".

Întrebat dacă va aplica prevederile la care făcea referire, Ponta a răspuns: "Nu se pune problema să nu aplicăm prevederi legale".

Statutul PSD prevede, la articolul 23, că nu pot fi membri ai PSD persoanele cărora le este interzisă, prin hotărâre judecătorească definitivă, exercitarea drepturilor politice sau cetăţeneşti sau, prin Constituţie sau lege, le este interzisă asocierea politică.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite