Preda: Decizia CC arată că regimul din România nu e unul parlamentar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prim-vicepreședintele PDL Cristian Preda consideră că decizia de miercuri a Curții Constituționale prin care a declarat neconstituționale câteva articole din legea privind cooperarea între Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene confirmă că regimul din România nu e unul parlamentar.

"Pentru a fi un asemenea regim, ar trebui ca dreptul de dizolvare a camerelor să aparțină premierului", explică Preda pe blog. Aceasta a arătat că moțiunea de cenzură și dreptul de dizolvarte a Parlamentului sunt complementare în regimul parlamentar, astfel încât, dacă majoritatea poate demite prim-ministrul, acesta are capacitatea de a dizolva Parlamentul și să forțeze alegeri anticipate. Astfel, "se creează echilibru fragil de care e nevoie în orice alcătuire politică", scrie Preda.

"Dizolvarea legislativului e mecanismul cel mai prost amenajat din ansamblul politic creat de textul de la 1991/2003", sublinează democrat-liberalul. De aceea, aceasta insistă ca la viitoarea revizuire a Constituției, pe care o consideră "inevitabilă", să rezolve aceste probleme.

În momentul de față, premierul nu poate dizolva Parlamentul, iar președintele poate face asta doar dacă eșuează două tentative de a învesti un guvern.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite