Ponta: Mă voi întâlni joi cu Băsescu, dar eu voi reprezenta România la Consiliul European

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Victor Ponta a afirmat că se va întâlni, joi, cu preşedintele Traian Băsescu, dar a apreciat că el va fi cel care va reprezenta România la reuniunea Consiliului European.

„Mă voi vedea cu preşedintele pentru a ne armoniza poziţiile. Nimeni nu contestă dreptul preşedintelui la partea de reprezentare, dar la Consiliul European merg doar prim-miniştrii. Soluţia finală va fi în 2013, odată cu modificarea Constituţiei", a spus Ponta, la mai multe posturi de televiziune.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, că a discutat cu premierul Victor Ponta, menţionând că se va întâlni joi cu acesta şi că nu doreşte să anticipeze rezultatul acestei discuţii.

Întrebat cum va proceda în 28 iunie, dacă premierul va continua în a dori să reprezinte România la Consiliul European, Traian Băsescu a răspuns că poate asigura de un singur lucru, anume că nu se va pune „în situaţii ridicule".

El a adăugat că, în acelaşi timp, nimeni să nu-i ceară să abdice de la atribuţiile constituţionale.

Preşedintele a mai declarat, răspunzând unei întrebări, că delegarea atribuţiilor poate fi o soluţie, în legătură cu subiectul reprezentării la Consiliul European, el precizând însă că nicio altă soluţie nu îi poate fi impusă.

Întrebat despre posibilitatea delegării atribuţiilor de reprezentare, Băsescu a spus că aceasta poate fi o soluţie, dar nicio altă soluţie nu îi poate fi impusă.
El a spus însă că tot în Constituţie sunt stabilite cazurile în care se pot delega atribuţiile: boală, demisie.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite