Ponta, vizită de două zile la Bratislava

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Victor Ponta
Premierul Victor Ponta

Joi şi vineri, premierul Victor Ponta se va afla la Bratislava, unde va participa la o reuniune a prim-miniştrilor din statele UE, membre ale grupului „Prietenii coeziunii“. Discuţiile se vor axa pe fondurile comunitare şi vor avea loc în prezenţa preşedinţilor Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, şi Parlamentului European, Martin Schultz.

„Întâlnirea la nivel înalt urmăreşte promovarea intereselor comune ale grupului „Prietenii Coeziunii“, în special în ceea ce priveşte menţinerea unei finanţări adecvate a politicii de coeziune. Reuniunea va reprezenta un moment important în cadrul etapei de finalizare a negocierilor, la nivelul Uniunii Europene, privind Cadrul Financiar Multianual 2014-2020. Relevanţa politicii de coeziune pentru noile state membre ale UE rezidă în obiectivul acesteia de a reduce diferenţele de dezvoltare ale diferitelor regiuni, de a consolida coeziunea economică şi socială, bazându-se în principal pe solidaritate financiară, respectiv redistribuirea unei părţi din bugetul comunitar către regiunile şi grupurile sociale mai puţin prospere“, se arată într-un comunicat al Guvernului.

În cadrul conferinţei se va adopta o declaraţie comună privind susţinerea politicii de coeziune cu accent pe rolul acesteia în stimularea creşterii economice, a investiţiilor şi crearea de locuri de muncă, într-un context european dificil, marcat de austeritate bugetară şi criză.

La reuniune vor mai participa premieri din Bulgaria, Cehia, Croaţia, Estonia, Letonia, Polonia, Portugalia, Slovenia, Spania şi Ungaria, precum şi reprezentanţi ai Ciprului, Greciei, şi Lituaniei.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite