Ponta: Primarul independent al Reşiţei se înscrie în PSD

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Antonescu şi Ponta şi-au împărţit demnitarii PDL din Caraş-Severin
Antonescu şi Ponta şi-au împărţit demnitarii PDL din Caraş-Severin

Liderul PSD, Victor Ponta, a anunţat astăzi că primarul municipiului Reşiţa, Mihai Stepanescu, se va înscrie în formaţiunea social-democrată.

"Sâmbătă, sunt la Reşiţa pentru a anunţa trecerea şi înscrierea în PSD a primarului în funcţie al municipiului reşedinţă de judeţ, Mihai Stepanescu. Începând de sâmbătă, cu un preşedinte de CJ de la PNL şi cu un primar de la PSD, Caraşul, dintr-un bastion portocaliu, devine unul dintre judeţele în care USL va avea un scor foarte-foarte bun", a declarat Ponta.

Întrebat dacă mai are şi surprize în legătură cu venirea altor oameni la PSD, Ponta a spus că ar avea, dar nu le poate spune pentru că "oamenii care fac aceste gesturi practic ştiu că se află sub supraveghere".

"Ştiu parlamentari care au plecat de la PSD la UNPR şi sunt monitorizaţi telefonic, fizic, ca nu cumva să se întoarcă la PSD. Cei foarte mulţi care ne-au căutat în ultima perioadă ştiu în orice secundă că se află că se văd cu noi... A doua zi unii dintre au primit control de la ANAF, li s-a deschis un dosar...", a arătat liderul PSD.

Întrebat dacă un astfel de dosar crede că i se va deschide şi lui Frunzăverde, Ponta a spus: "Orice este posibil pentru că ăsta a fost modul în care s-a ţinut actuala majotritate. Şi probabil că acum în disperare de cauză, PDL-UNPR vor apela la aceleaşi metode."

În ceea ce priveşte acuzaţiile lui Frunzăverde privind statul poliţienesc, Ponta a arătat că opoziţia ştie "cum a funcţionat şi a rezistat sistemul construit de Traian Băsescu şi de PDL în toţi aceşti an: prin frică, prin corupţie, prin bani publici, prin ameninţări".

"Faptul că începe să se crape acest sistem, iată că nu numai Sorin Frunzăverde, dar şi primarul de la Slatina, alţi lideri politici care până acum au fost ţinuti cu tot felul de metode ilegale, încep să aibă curaj, să spună şi să plece de la PDL... e începutul sfârşitului", a conchis Ponta.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite