Opoziţia a depus moţiune de cenzură pe legea cadru a salarizării
0
Opoziţia, alcătuită din PSD+PC şi PNL, a depus miercuri moţiune de cenzură pe legea cadru a salarizării pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea ieri.
Anterior, preşedintele PSD, Victor Ponta, a anunţat că opoziţia va depune două moţiuni de cenzură, respectiv una pe legea salarizării pe 2011 şi cealalată pe legea-cadru a salarizării unitare, pe care Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament.
"Amândouă le vom ataca cu moţiune de cenzură. Astăzi (miercuri-n.r.) împreună cu colegii liberali şi conservatori von depune moţiune de cenzură privind legea salarizării pe 2011. Probabil, mâine sau poimâine, depunem moţiunea de cenzură pe legea cadru a salarizării. Obiectivul principal este de a demasca minciunile Guvernului Boc, aceea că tăierile cu 25% sunt valabile până la 31 decembrie, ori în realitate Guvernul Boc a încercat prin acea şmecherie de ieri să legalizeze, să permanentizeze această tăiere", a spus Victor Ponta la finalul unei întâlni cu liderii confederaţiilor sindicale Cartel Alfa şi BNS, Bogdan Hosu şi Dumitru Constantin.
Ponta a afirmat că data la care vor fi discutate moţiunile de cenzură trebuie stabilită de Birourile permanente reunite.
"O să avem birouri reunite şi o să stabilim calendarul. Evident calendarul dezbaterii şi votării celor două moţiuni trebuie să ţină cont şi de calendarul dezbaterii şi votării bugetului. Intenţia noastră este de a veni cu o discuţie serioasă despre ceea ce înseamnă legea salarizării", a mai spus liderul social-democrat.
Întrebat care sunt şansele de reuşită, Ponta a răspuns: "Nu-mi fac iluzii".
Guvernul şi-a asumat, marţi, răspunderea în Parlament pe cele două legi.
Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege.
Executivul este demis dacă o moţiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea programului, a declaraţiei de politică generală sau a proiectului de lege, a fost adoptată.