Ponta: Nu putem fi de acord cu măsurile luate de actualul guvern, un guvern laş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta, preşedinte PSD
Victor Ponta, preşedinte PSD

După prima şedinţă de după Congresul PSD în care a fost numit preşedinte, Victor Ponta a declarat că atât legea salarizării unice, cât şi legea pensiilor lovesc exact în cei care ar avea mai multă nevoie de protecţie în această perioadă dificilă din punct de vedere economic, adică în cei slabi. Ponta a subliniat că partidul pe care îl conduce nu aprobă niciuna dintre măsurile luate de Executiv pentru a combate criza.

"Nu putem fi de-acord cu măsurile luate de actualul guvern. Ne vom bate ca aceste legi să fie modificate în favoarea celor care chiar muncesc", a explicat Victor Ponta.

"Tăierea burselor sociale, impozitarea excesivă" şi alte măsuri similare luate de Executiv ar fi, potrivit lui Ponta, "măsurile unui guvern laş", ce preferă să îi exploateze pe cei slabi, în loc să taie acolo unde chiar se impun astfel de măsuri.

Pe de altă parte, noul preşedinte al PSD a ţinut să sublinieze încă din start că atmosfera şi atidudinea, după Congresul din 20 februarie, au fost "foarte bune". El a atras atenţia că PSD este "cel mai puternic partid de opoziţie din România", iar la Consiliul Naţional, ce se va desfăşura în 11 martie, PSD va decide care este poziţia partidului privind modificarea Constituţiei.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite