Ponta: "Cei de la stat cu venituri nejustificate să treacă la privat"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prim-ministrul Victor Ponta a declarat că, în chestiunea salariilor "nejustificate" din companiile şi societăţile de stat, se va promova o soluţie legislativă, astfel încât Guvernul să nu fie dat în judecată şi să piardă.

"Veniturile uriaşe - nu folosesc termenul «nesimţite» că-i aparţine domnului Boc - din punctul meu de vedere sunt absolut nejustificate, ale celor care lucrează în societăţi şi companii naţionale cu capital de stat, nu mă las şi acela trebuie să revină la o limită absolut rezonabilă. Dacă sunt atât de buni - şi domnul, ştiţi despre cine vorbesc - şi mulţi alţi domni care primesc sute de milioane lucrând la companii şi societăţi de stat, să se ducă la companii private. Şi, dacă acolo lumea îi plăteşte şi le apreciază meritele, atunci e în regulă. Dar, la stat, 350 de milioane pe lună, ca să fii consilier la o societate de stat care nici nu are concurenţă şi care sincer să fiu cred că se poate administra de o sută de ori mai bine, cu asta nu o să mă împac şi tot o să rezolv problema", a spus, duminică, Victor Ponta, conform mediafax.

Premierul a precizat că a discutat deja cu ministrul de Finanţe, Florin Georgescu, care "gândeşte" la fel ca el această temă.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite