Ponta: Am renunţat la suspendarea preşedintelui Băsescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta
Victor Ponta

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat astăzi că partidul pe care îl conduce a renunţat la iniţierea suspendării preşedintelui Traian Băsescu deoarece a obţinut ce şi-a propus în cazul Legii pensiilor, adică nepromulgarea ei.

Potrivit lui Victor Ponta, dacă şeful statului ar fi promulgat "legea fraudată" a pensiilor, PSD ar fi iniţiat procedura de suspendare. El a atras atenţia că, pe viitor, PSD nu va ezita să recurgă la iniţierea suspendării dacă preşedintele îşi încalcă obligaţiile constituţionale.

"N-a prmulgat-o de frică, de nefrică, din calcule, e mai puţin important. Pentru noi rezultatul este important, acela că legea aceasta ar fi afectat milioane de pensionari şi i-ar fi convins pe toţi că în Parlament poţi să furi orice lege pentru că se promulgă de Traian Băsescu", a spus Victor Ponta.

"Dacă domnul Băsescu îşi încalcă obligaţiile constituţionale, nu avem niciun fel de reţinere să iniţiem această procedură, dar nu umblăm cu procedura de suspendare aşa în fiecare zi. E o chestie foarte serioasă şi se iniţiază numai atunci când este ceva foarte serios", a explicat liderul PSD.

Reamintim că PSD ameninţa cu declanşarea procedurilor de suspendare a şefului statului în cazul în care acesta ar fi promulgat Legea pensiilor, despre care social-democraţii susţin că a fost adoptată de Camera Deputaţilor în mod fraudulos în şedinţa de plen condusă de Roberta Anastase.

Preşedintele Traian Băsescu a retrimis Parlamentului Legea sistemului unitar de pensii publice, solicitând stabilirea vârstei standard de pensionare la 63 de ani pentru femei.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite