Ponta: N-am avut inimă să-l sun pe Băsescu. Ne vedem înainte de 25 iunie, când e CSAT

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că „nu a avut inimă" să-l sune pe preşedintele Traian Băsescu în legătură cu reprezentarea României la Consiliul European, el precizând că întâlnirea cu şeful statului va avea loc totuşi înainte de 25 iunie, când este programată o şedinţă a CSAT.

„N-am avut inimă să-l sun pe Traian Băsescu. Probabil i-aș fi spus lucruri pe care nu poți să le spui între președinte și premier, ceva cu «dottore». Dar îmi trece în mod sigur, îl sun pe preşedinte, pe 25 avem CSAT, dar cred că ne vedem înainte", a spus Ponta.

Premierul Victor Ponta este acuzat de plagiat, conform revistei Nature, care susţine că a accesat documente prezentate de o persoană anonimă indicând faptul că mai mult de jumătate din teza sa de doctorat privind Curtea Penală Internaţională ar conţine texte copiate.
Preşedintele Traian Băsescu a făcut referiri ironice, în câteva rânduri, săptămâna trecută, în legătură cu calitatea de doctor în drept a premierului Victor Ponta.

Băsescu l-a criticat pe premierul Victor Ponta că nu l-a anunţat, măcar telefonic, înainte de şedinţa de Guvern, despre mutarea ICR de sub coordonarea şefului statului, afirmând că aceasta denotă o lipsă de respect, şi adăugând:

„Când eşti doctor în drept, eşti tare. Dottore!"

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că va renunţa la titlul de doctor dacă se va stabili, de către comisia de specialitate de la Ministerul Educaţiei, că a greşit trecând la sfârşitul tezei de doctorat autorii din care a citat la bibliografie, şi nu în subsolul paginii.

„Mă prezint la comisia de specialitate de la Ministerul Educaţiei. Sunt gata să dau toate explicaţiile necesare. Sunt gata să răspund dacă trebuia să pun la subsolul paginii bibliografia", a spus Ponta.

El a spus că nu ştie care este sancţiunea pentru o astfel de greşeală şi a precizat că va întreba comisia de specialitate.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite