Ponta: Mergem la consultări cu Băsescu doar cu reportofoane

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta
Victor Ponta

Președintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, că liderii Opoziției vor merge la consultări cu președintele Traian Băsescu pe tema formării Guvernului, doar dacă acestea vor avea loc în prezența presei și cu reportofoanele puse pe masă, pentru a avea proba discuțiilor.

„La bășcălii nu mergem. Vă anunț de pe acum că mai merge la consultări pe tema Guvernului cu șeful statului, în prezența dumneavoastră și cu reportofoanele la noi, Punem reportofoanele pe masă ca să avem probe. Cu Băsescu trebuie să lucrezi cu probe", a spus Ponta.

El a arătat că, în cazul propunerii de premier făcută de şeful statului, fie Băsescu minte, fie Ungureanu.

„Ungureanu a spus că au discutat câteva săptămâni ca să fie prim-ministru. Şi-au pus întrebări grele, s-au plimbat prin parc, au vorbit. Dacă au făcut chestia asta între ora 15.00, când s-a întâlnit cu noi domnul Băsescu, şi ora 17.00, când l-a anunţat, e o performanţă, dacă nu, unul din ei doi minte - ori Băsescu minte că mi-a propus mie, ori Ungureanu minte că i-a propus de săptămâni în şir", a spus Ponta.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite