Ponta: Îl demit pe Marga dacă a colaborat cu Securitatea, însă Lăzăroiu colportează lucruri false

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi seara, că pe Andrei Marga din postul de ministru al Afacerilor Externe dacă se dovedeşte că acesta ar fi colaborat cu Securitatea, adăugând însă că Sebastian Lăzăroiu, care ar fi lansat această temă, este cunoscut drept "colportând" lucruri neadevărate.

"În primul rând, domnul Lăzăroiu este cunoscut drept colportând tot felul de lucruri neadevărate. Eu îl respect pe domnul Marga, am avut încredere în domnia sa. În rest, dacă există oricare dintre membrii Cabinetului care nu îndeplineşte condiţiile legale, inclusiv de a nu fi colaborat cu fosta poliţie politică, evident că îl voi înlocui", a spus Ponta, marţi seara, la Antena 3.

Membrul CNSAS Florin Abraham a solicitat, marţi, Colegiului instituţiei să demareze, accelerat, verificarea din oficiu a membrilor Guvernului Ponta, menţionând că face acest gest plecând de la "speculaţia cel puţin hazardată" lansată de Sebastian Lăzăroiu în legătură cu Andrei Marga.

"În şedinţa de azi, 8 mai a.c. a Colegiului CNSAS am solicitat demararea unei proceduri accelerate pentru verificarea din oficiu a membrilor noului Guvern al României. (...) Solicitarea a plecat de la speculaţiile cu iz calomnios ale domnului Sebastian Lăzăroiu, fost consilier prezidenţial şi ministru al Muncii, potrivit căruia: <<Aşa am auzit, că a avut un prieten imaginar în perioada comunistă, un alter ego, Andrei Mureşan>>, cu referire la domnul Andrei Marga, ministru al Afacerilor Externe, subtextul fiind al unui nume conspirativ sub care domnul Marga ar fi colaborat cu Securitatea", se precizează într-un comunicat remis de către Florin Abaraham.

Abraham precizează că speculaţia referitoare la Andrei Marga este "cel puţin hazardată" dacă se are în vedere Decizia 1516/10.05.2007 prin care se certifică faptul că actualul ministru "nu a fost agent/colaborator al poliţiei politice comuniste".

Ministrul de Externe, Andrei Marga, a declarat, marţi, întrebat despre posibilitatea apariţiei unui dosar de colaborator al Securităţii, că nu are emoţii, pentru că nu a colaborat cu Securitatea.

"Domnul Lăzăroiu fabulează, şi în acest caz este vorba de o fabulaţie. Se poate verifica dosarul meu, a fost verificat de n ori, nu vă ascund, se poate verifica încă o dată, nu am nicio teamă. Nu m-a chemat nimeni să cooperez cu Securitatea, nu am cooperat, nu am semnat nimic, am conştiinţa absolut curată", a spus Marga.

El a menţionat că, dacă ar apărea un astfel de dosar, îşi va prezenta, evident, demisia din funcţia de ministru de Externe, însă nu are nicio emoţie în această privinţă.
"Nu au ce să găsească. S-a căutat de multă vreme, fiţi siguri, având în vedere declaraţiile mele polemice de multe ori, nu ezit să recunosc asta. Se caută de ani de zile, dar nu am nicio emoţie în această privinţă", a mai spus Marga.

Presa a relatat, marţi, că fostul consilier prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a scris, luni seară, pe Facebook, că a auzit că Marga ar fi avut, în perioada comunistă, "un prieten imaginar (...), un alter ego, Andrei Mureşan".

Lăzăroiu l-a criticat pe Marga şi pentru declaraţiile de la audierea în comisiile de specialitate ale Parlamentului, unde noul şef al diplomaţiei a reluat o analogie cu unele măsuri ale dictatorului Italian Mussolini şi cele susţinute de preşedintele Traian Băsescu.

"Marga e omul lui Antonescu şi, judecând după numărul apariţiilor sale la Antena 3, omul lui Voiculescu. Antonescu se grăbeşte foarte tare să vacanteze funcţia de la Palatul Cotroceni. Prin suspendare. Voiculescu a vorbit deja în numele lui Antonescu în acest sens. Ştiind cât de sensibil este domeniul politicii externe, Marga este trimis acolo să îl provoace pe Traian Băsescu, coordonatorul politicii externe din România", a apreciat Lăzăroiu pe Facebook.

El a adăugat că "este greu de crezut că Traian Băsescu îi va tolera lui Marga genul de declaraţii pe care deja le-a facut la audieri".

"Pentru că, în fond, este vorba de interesul şi credibilitatea României. Marga trebuie să furnizeze PNL şi lui Voiculescu un motiv de suspendare cât mai curand. Urmăriţi-l cu atenţie pe Marga", a încheiat Lăzăroiu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite