Ponta: Allez Francois! Vive la France!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul desemnat Victor Ponta le-a transmis, duminică seară, după conferinţa de presă pe care a susţinut-o la sediul central al USL, jurnaliştilor prezenţi îndemnul "Allez Francois! Vive la France!", după ce, în timpul conferinţei, îşi manifestase bucuria pentru victoria lui Francois Hollande.

"Allez Francois! Vive la France!", le-a spus Ponta jurnaliştilor, înainte de a părăsi sala de conferinţe.
În timpul conferinţei de presă, Ponta şi-a exprimat bucuria că Francois Hollande a câştigat alegerile prezidenţiale din Franţa, acesta fiind de altfel primul subiect pe care l-a abordat.

"Sunt foarte fericit de victoria lui Hollande, nu că am participat în campania sa, nu că e reprezentant al stângii europene, ci pentru că eu cred că acest lucru e un puternic semnal al unei schimbări fundamntale în Europa, care înseamnă că, alături de măsurile de austeritate şi disciplină, Europa, prin liderii săi politici, va investi în creştere economică şi creare de locuri de muncă", a spus Ponta.

Victor Ponta a spus că se bucură mult pentru victoria lui Hollande şi a arătat că regretă faptul că, în entuziasmul său, a folosit "cuvinte nepotrivite" la adresa lui Nicolas Sarkozy, notează Mediafax.

"A fost o lecţie şi pentru mine faptul că la nivel internaţional sunt termeni pe care nu poţi să-i foloseşti", a spus Ponta.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a susţinut, într-o postare din aprilie pe blogul său, că actualul preşedinte al Franţei, Nicholas Sarkozy, este un "simbol al politicianului demagog, populist fără limite, lipsit de valori şi scrupule, cu grave concepţii autoritare şi antidemocratice, exhibiţionist şi chiar bufon, adică un Băsescu al Franţei".

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite