Platforma salvării liberale se naşte acasă la Brătieni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grupul disidenţilor din PNL îşi lansează, duminică, la Piteşti, platforma-program care are ca scop redresarea formaţiunii liberale. Foştii preşedinţi Theodor Stolojan şi Valeriu Stoica -

Grupul disidenţilor din PNL îşi lansează, duminică, la Piteşti, platforma-program care are ca scop redresarea formaţiunii liberale.
Foştii preşedinţi Theodor Stolojan şi Valeriu Stoica - aflaţi la un pas de excludere din partid, deputaţii Raluca Turcan şi Cristian Boureanu - recent daţi afară - şi fostul senator Radu F. Alexandru îşi vor face cunoscute planurile, într-o adunare publică organizată în judeţul Argeş, locul de naştere al Brătienilor.
Iniţiatorii demersului susţin că programul propune tuturor membrilor PNL interesaţi soluţii pentru oprirea declinului în care a intrat partidul sub actuala conducere şi pentru relansarea acestuia. Platforma mai vorbeşte despre necesitatea constituirii unui puternic pol politic, pe partea dreaptă a eşichierului.
"Aşteptăm să vedem câţi aderenţi va strânge iniţiativa, pe care o vom prezenta liberalilor din toată ţara. Vom propune proiectul şi actualei conduceri a PNL", a declarat, ieri, deputatul Cristian Boureanu. "Trebuie să se înţeleagă că platforma se adresează liberalilor de la bază şi tuturor simpatizanţilor liberali. Este motivul pentru care dorim ca ideile sale să fie dezbătute cu ei. După această dezbatere, care presupune întâlnirea cu liberalii din ţară, vom putea adopta un document care să exprime voinţa faţă de nevoia unei puternice şi moderne componente liberale de dreapta", a declarat, la rândul său, Valeriu Stoica, citat de Mediafax.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite