Piedone, racolat de UNPR pentru Primăria Capitalei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Popescu Piedone a demisionat din toate funcţiile deţinute în PC în urmă cu o lună
Cristian Popescu Piedone a demisionat din toate funcţiile deţinute în PC în urmă cu o lună

Primarul  sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, în prezent membru PC, a anunţat, ieri, că va candida din partea UNPR la alegerile locale din 2012.

„Intenţia este pentru 2012 de a candida sub sigla UNPR", a afirmat Piedone, care a participat, ieri, la conferinţa UNPR Bucureşti, la care a fost prezentă şi Elena Udrea. Chiar dacă Piedone a afirmat, oficial, că nu vrea să îi trădeze pe locuitorii din sectorul 4, surse parlamentare afirmau că va candida din partea UNPR la Primăria Capitalei.

Piedone a negociat până în ultimul moment la două capete, el având, zilele trecute, o întâlnire cu preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu. Negocierile dintre Voiculescu şi Piedone au eşuat, în condiţiile în care primarul sectorului 4 i-a reproşat şefului de facto al PC că nu şi-a respectat promisiunea de a-l promova preşedinte al partidului  în locul lui Daniel Constantin. Voiculescu i-a replicat că a jucat în permanenţă la două capete şi că nu a avut răbdare. "Ultimul congres al PC a fost în primăvara acestui an şi ar fi fost ciudat să avem atât de repde un alt congres", a fost argumentul pentru temporizare. Piedone i-a replicat liderului PC că presiunile asupra sa sunt mari  şi că ar fi dorit o contraofertă concretă.

A doua zi, Piedone s-a întâlnit cu liderii UNPR, care i-au promis că îl vor sprijini pentru a candida fie la Primăria Sectorului 4, fie, dacă îşi doreşte, la Primăria Capitalei. Cristian Popescu Piedone avusese o doleanţă similară în interiorul USL, dar visul său a fost blocat de sprijinul pe care Opoziţia i l-a acordat lui Sorin Oprescu.

UNPR copiază modelul Pinalti în 205 exemplare

Cazul lui Cristian Popescu Piedone nu este unul singular: 205 primari proveniţi din alte partide vor candida din partea UNPR la alegerile locale din 2012. Numele cele mai sonore sunt cele ale primarului sectorului 2, Neculai Onţanu (PSD), Florentin Pandele (primarul PSD din Voluntari) sau Mircia Muntean (primarul  PNL din Deva). Legislaţia din România prevede că primarii care îşi părăsesc partidele îşi pierd mandatul, dar a fost în permanenţă ocolită. Modelul a fost „brevetat" în 2007 de primarul oraşului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, supranumit Pinalti.

El nu a demisionat din PNL, partid pe listele căruia câştigase alegerile în 2004, pentru a nu-şi pierde mandatul. Însă el a fost printre liberalii care au părăsit PNL alături de Theodor Stolojan şi s-au alăturat, ulterior, PDL. Pinalti, care anunţase că va candida pentru PDL la alegerile din 2008, a devenit celebru pentru că, deşi avea carnet de membru PNL, participa la şedinţele conducerii PDL. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite