Pesediştii s-au dus la tătuca Iliescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, împreună cu alţi lideri, între care Miron Mitrea şi Viorel Hrebenciuc, s-au "refugiat" ieri pentru câteva ore în biroul senatorial al lui Ion Iliescu din

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, împreună cu alţi lideri, între care Miron Mitrea şi Viorel Hrebenciuc, s-au "refugiat" ieri pentru câteva ore în biroul senatorial al lui Ion Iliescu din Atena 11, pentru o şedinţă de criză pe tema scandalului "Năstase".
Toată lumea a fost de acord că imagina PSD are de suferit. Deocamdată nu s-a luat o decizie dacă acest caz va fi sau nu discutat la viitoarea întrunire a partidului. Surse din PSD spun că există voci care îi recomandă lui Adrian Năstase "să facă un pas înapoi". Organizaţia PSD Bucureşti susţine că ar fi cel mai bun lucru pe care Năstase ar putea să-l facă.
Scandalul Tamara Cernasov a creat o stare de confuzie în interiorul PSD. În cursul zilei de joi au avut loc mai multe întâlniri între preşedintele PSD, Mircea Geoană, şi diverşi lideri veniţi la sediul central al partidului. Surse din PSD spun că în teritoriu deja au apărut tot felul de întrebări, dar mai ales nemulţumiri legate de toată această situaţie care prejudiciază imaginea PSD. Liderii de la centru consideră că Adrian Năstase nu poate deveni, deocamdată, subiect de discuţii în cadrul Consiliului Naţional de la începutul lunii februarie. Chiar şi preşedintele PSD, Mircea Geoană, susţine că "nu i se pregăteşte nimic lui Adrian Năstase la Consiliul Naţional". Purtătorul de cuvânt la PSD, Cristian Diaconescu deşi susţine că, din punct de vedere politic, imaginea PSD nu a fost prejudiciată, recunoaşte că "nu e o situaţie tocmai fericită". Diaconescu nu este de părere că Adrian Năstase trebuie să devină subiect de discuţie în cadrul Consiliului Naţional. Ceva mai tranşant, vicepreşedintele PSD Titus Corlăţean este de părere că se încearcă crearea de ţinte false. Senatorul PSD, Antonie Iorgovan, consideră că: "Până la consiliul din februarie, Adrian Năstase trebuie să ofere explicaţii necesare şi pertinente, pentru că este conturată deja imaginea de bani mascaţi".

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite