Pesedistii acuza fraude din partea democratilor lui Traian Basescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Azi incep consultari ale PSD pentru a forma o majoritate

Seful echipei de campanie electorala a PSD, Dan Nica, a declarat, ieri, uluitor, intr-o conferinta de presa, ca PD a pus la cale o uriasa frauda electorala. "Traian Basescu si PD au incercat cea mai mare frauda cunoscuta in Romania in ultimii 15 ani", a spus Dan Nica. El nu a acuzat in nici un fel vreo implicare a liberalilor, spunand ca informatiile pe care le detine se refera doar la PD si la Traian Basescu. Dan Nica a dat exemplu un pedist care a votat de mai multe ori si a aratat fotografii cu autobuze, afirmand ca au fost folosite de PD ca sa aduca traseisti la sectiile de votare. Pe de alta parte, Mircea Geoana, nominalizat pentru postul de premier de catre PSD, a vorbit despre rapoartele favorabile ale observatorilor straini, care nu au remarcat fraude electorale. Intrebat cum explica aceasta situatie, in care, pe de o parte, alegerile au fost corecte, in conformitate si cu declaratiile lui Adrian Nastase, si, pe de alta parte, s-au inregistrat fraude puse la cale de Traian Basescu, Dan Nica a tras de mai multe ori aer in piept, apoi a gasit solutia salvatoare: "In general, alegerile au fost corecte". Dan Nica a mai spus ca planul lui Basescu nu a putut fi pus in aplicare asa cum a fost ticluit, fiind impiedicat de vigilenta pesedistilor care au reclamat la BEC toate neregulile. Mircea Geoana a revendicat, inca o data, victoria Uniunii in alegeri si a acuzat Alianta D.A. ca nu stie sa piarda. "Alianta PNL-PD nu stie sa piarda cu fair-play si se agata de mici giumbuslucuri", a zis Mircea Geoana. Dupa ce a vorbit despre victorie in alegeri, Mircea Geoana a recunoscut ca rezultatele sunt, de fapt, foarte apropiate de cele din 2000, "ceea ce este un lucru bun". El a mai afirmat ca, pentru turul doi, Uniunea nu va negocia cu nici o formatiune acordarea voturilor catre Adrian Nastase, ci va face o campanie sustinuta in teritoriu.
Geoana se vede premier si o scalda in privinta colaborarii cu PRM
Mircea Geoana, nominalizat pentru postul de premier de Uniunea PSD+PUR, a declarat ca, incepand de astazi, vor incepe consultarile pentru formarea majoritatii guvernamentale. El nu a precizat cu ce formatiune vor incepe negocierile. "Vom incepe cu inceputul", a explicat Mircea Geoana. El nu a fost dornic nici sa lamureasca pozitia PSD privind o viitoare colaborare cu PRM. "Vom avea discutii, cu cine si cum, vom comunica pe masura ce vom negocia", a declarat candidatul PSD pentru sefia viitorului guvern. "Vrem o majoritate solida", a mai adaugat ministrul de Externe, manifestandu-si increderea ca va conduce guvernul Romaniei in urmatorii patru ani. El s-a declarat convins ca guvernul va fi constituit pana la sfarsitul lunii decembrie. Intrebat de mai multe ori despre relatia cu PRM, Mircea Geoana a dat inapoi, afirmand ca nu va incepe nici un fel de consultari cu aceasta formatiune politica. In aceste conditii, obtinerea unei majoritati "stabile" devine destul de dificila. Mircea Geoana a explicat si aceasta situatie: "Nu uitati ca am avut in acest mandat guvern minoritar si am guvernat fara probleme". Numai ca, in ultimii patru ani, PSD a avut sprijinul tacit al PRM, iar in viitorul mandat, PRM va avea o pondere redusa la jumatate, iar Alianta ar reprezenta o puternica forta de opozitie.
UDMR tine in sah Uniunea PSD+PUR
Conducerea UDMR se intruneste, astazi, pentru a lua o decizie in privinta posibilelor aliante de guvernare. In ultimele doua zile, liderii udemeristi au fost foarte rezervati in a inclina balanta in favoarea Uniunii PSD+PUR sau a Aliantei D.A. PNL-PD. Presedintele Marko Bela a spus, ieri, ca, desi UDMR s-a inteles foarte bine cu PSD in ultimii patru ani, a lucrat la fel de bine si cu liberalii si pedistii. Este de asteptat ca mai-marii udemeristi sa decida asupra viitorului lor partener de guvernare dupa ce Biroul Electoral Central va anunta rezultatele finale la parlamentare si la prezidentiale. Reprezentantii UDMR aveau programata, ieri, o intalnire cu PSD, dar au amanat-o diplomatic. Se pare ca, in cazul in care PSD va forma guvernul, udemeristii vor cere nu doar ministere, ci si postul de vicepremier. Si Alianta D.A. va negocia cu UDMR, oferind, de asemenea, cel putin doua portofolii.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite