Peremiştii se plâng că nu apar la televizor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Senatorii PRM s-au străduit ieri, în plenul Senatului, să-şi convingă colegii de ce este nevoie ca posturile de radio şi de televiziune private să fie obligate să acorde timpi de antenă

Senatorii PRM s-au străduit ieri, în plenul Senatului, să-şi convingă colegii de ce este nevoie ca posturile de radio şi de televiziune private să fie obligate să acorde timpi de antenă partidelor politice. Chiar dacă CNA nu a fost de acord cu această propunere legislativă, Comisia de cultură din Senat a avizat-o favorabil. Ieri, pentru că proiectul s-a discutat spre finalul şedinţei, nu a mai fost timp pentru votul final, acesta urmând să se dea la următoarea şedinţă de plen. Senatorul PRM Gheorghe Funar susţine că unul dintre motivele pentru care acest proiect legislativ a luat naştere este că "liderilor PRM le este interzis accesul pe posturile de televiziune" şi că, pe de altă parte, iniţiatorii au urmărit să dea posibilitatea tuturor politicienilor, inclusiv celor de la nivel local, să aibă acces pe canalele televiziunilor particulare. Senatorul PSD Ion Vasile crede că ar fi mai bine ca parlamentul să aibă propria televiziune pentru "ca lumea să vadă ce facem noi cu adevărat, şi nu ce dau televiziunile". Reprezentantul guvernului, Ioan Onisei, susţine însă că acest proiect legislativ încalcă independenţa redacţională a posturilor private de radio şi televiziune.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite