Patru km de dosare ale turnatorilor in arhiva CNSAS

0
Publicat:
Ultima actualizare:

In urma cu o suta de zile, primul camion cu dosarele fostei Securitati strabatea traseul Arhivele SRI din Bucuresti - cladirea CNSAS din Popesti-Leordeni, debarcand in curtea acesteia 20.000 de dosare

In urma cu o suta de zile, primul camion cu dosarele fostei Securitati strabatea traseul Arhivele SRI din Bucuresti - cladirea CNSAS din Popesti-Leordeni, debarcand in curtea acesteia 20.000 de dosare cu 500.000 de file, in greutate totala de 5,5 tone. In 30 de minute, un pluton de jandarmi le-a stivuit frumos pe rafturi. Atunci, seful Arhivei SRI, Florin Pintilie, promitea ca zilnic vor ajunge la PopestiLeordeni o suta de metri liniari de dosare, astfel incat pana la finele acestui an 12 kilometri liniari de documente detinute de SRI sa intre, conform dispozitiei CSAT, in custodia CNSAS. Pe rafturile de la Popesti-Leordeni au ajuns zeci de mii de dosare cu sute de mii de volume, totalizand 7 kilometri liniari (4 km - dosarele turnatorilor fostei Securitati, 3 km - dosarele celor urmariti de politia politica). Ladislau Csendes, secretar al Colegiului CNSAS declara ca, la inceputul acestei luni, SRI a pus la dispozitia CNSAS, inventarul electronic al dosarelor depozitate la Popesti-Leordeni. "Astfel, maldarul urias de hartii de aici s-a transformat intr-o arhiva adevarata. Acum stim unde sa cautam orice dosar ce ne intereseaza", spune el. Deocamdata, CNSAS este un fel de chirias pentru spatiul pe care il ocupa. Nu s-au rezolvat inca problemele privind ventilatia si caldura pentru la iarna. Unii dintre detinatorii de arhive ale fostei politii politice care, conform legii, trebuiau sa ajunga in custodia Consiliului nu s-au achitat de aceasta obligatie. Daca de la SIE a mai venit cate ceva, de la arhiva MApN nu a fost recuperat nimic, iar de la Ministerul Justitiei, semnalele sunt contradictorii: unele instante n-au retrocedat nimic, in vreme ce altele ar renunta cu drag si la dosare ce nu cad sub incidenta legii de profil.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite