Patriarhia a preluat terenul pentru Catedrala Neamului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patriarhia Română a preluat de la Camera Deputaţilor terenul situat în spatele Palatului Parlamentului, pe care urmează a fi construită Catedrala Neamului, conform protocolului semnat ieri

Patriarhia Română a preluat de la Camera Deputaţilor terenul situat în spatele Palatului Parlamentului, pe care urmează a fi construită Catedrala Neamului, conform protocolului semnat ieri între reprezentanţii celor două instituţii. Protocolul a fost semnat, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Palatul Parlamentului, de către secretarul general adjunct al Camerei Deputaţilor, Mihai Ungheanu, şi de către Vincenţiu Ploieşteanu, episcop vicar patriarhal. "Ziua de astăzi, în care am semnat acest protocol, este o dovadă că Dumnezeu răsplăteşte virtutea răbdării", a declarat Vincenţiu Ploieşteanu, referindu-se la "momentele tensionate" care au marcat, în trecut, ajungerea la un acord privind amplasarea Catedralei Neamului. "Sperăm ca acest nou edificiu să se încadreze în arhitectura Capitalei şi să dea măreţie şi semnificaţie religioasă", a spus Mihai Ungheanu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite