Partidul Poporului, „în ilegalitate“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea de Apel Bucureşti a decis, ieri, irevocabil, să respingă cererea de înregistrare a Partidului Poporului, admiţând recursul formulat la sentinţa pronunţată în noiembrie 2010.

La acea dată, Tribunalul Bucureşti a admis cererea cu pricina, dar hotărârea a fost atacată de Constantin Cojocaru, care, la început, făcea parte din tabăra lui Diaconescu. „Nu am văzut încă motivaţia instanţei, dar este evident că PDL şi Traian Băsescu au dictat judecătorilor această hotărâre. Pentru că le este frică de noi şi pentru că PDL vrea să-şi schimbe denumirea, după Congres, în Partidul Popular", a declarat Dan Diaconescu, patronul OTV, pentru „Adevărul".

El s-a plâns că „este pentru prima dată după Revoluţie când se interzice înfiinţarea unui partid politic". Diaconescu a precizat că Partidul Poporului, despre care a susţinut că are 308 sedii şi 763.000 de adeziuni semnate, va continua să activeze „în ilegalitate, la fel ca PCR în 1921". Liderii tuturor filialelor partidului au fost chemaţi de urgenţă la Bucureşti pentru a pregăti „un act constitutiv în direct", a mai spus patronul OTV. 

În iunie anul trecut, în urma deciziei Tribunalului Bucureşti, Diaconescu a fost arestat sub acuzaţia că a şantajat un primar din judeţul Arad. Pe 25 iunie, imediat după ce a fost eliberat din arest, a declarat că va intra în politică şi că va înfiinţa Partidul Poporului. Idee care i-a venit, potrivit explicaţiilor sale, după ce a constatat că niciun lider de partid nu a fost arestat. 

"Este evident că PDL şi Traian Băsescu  au dictat instanţei această hotărâre."
Dan Diaconescu
patron OTV

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite