Guvernul îşi asumă răspunderea în faţa Parlamentului pe Codurile juridice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primul ministru Emil Boc a anunţat astăzi, la finalul şedinţei de Guvern, că Executivul a decis să-şi asume răspunderea pe Codurile juridice, urmând ca termenul de asumare să fie stabilit de Parlament.

"Am decis ca Guvernul să-şi asume răspunderea în faţa Parlamentului asupra celor două acte normative de care am menţionat. Aceste acte normative sunt importante din cel puţin două motive. În primul rând, este vorba de o reformă profundă în domeniul judiciar şi când mă refer la domeniul judiciar am în vedere Codul civil şi Codul penal, adică aceste două coduri modernizează legislaţia românească, o pun în acord cu cea europeană şi cu cele mai importante evoluţii din lumea juridică mondială. Ele răspund nevoii societăţii româneşti de a avea o justiţie mai rapidă, de a avea o justiţie la timp, de a avea o justiţie egală pentru toţi", a declarat Emil Boc.

Coaliţia Opriţi Codurile!: "Ce face Guvernul, prin asumarea răspunderii pe Coduri, este o sfidare"

Reprezentanţii Coaliţiei "Opriţi Codurile!" consideră că "asumarea de către Guvern a răspunderii pe cele patru Coduri - Penal, Civil, de procedură penală şi de procedură civilă - este o sfidare la adresa cetăţenilor României", a declarat, pentru vocatul Georgiana Iorgulescu, citată de NewsIn.

"Guvernul joacă un joc stupid. Uite codurile, nu sunt codurile. Ba sunt ale noastre, ba ale Parlamentului. Ba avem studii de impact, ba n-avem, pentru ca, într-un final, să îşi asume răspunderea pe coduri, care nu sunt într-o formă nici de departe finalizată. Parlamentul a avut unica ocazie în 20 de ani să arate că poate să termine nişte proiecte de coduri. Nu a fost lăsat să o facă, motiv pentru care devine egal responsabil cu Guvernul. Urmează să vedem poziţia Guvernului", a mai declarat Iorgulescu, reprezentant al coaliţiei "Opriţi Codurile!".

MJ: procesele vor dura mai puţin ca urmare a aplicării noilor coduri

Ministerul Justiţiei anunţă că aplicarea noilor Coduri va avea ca rezultat un act de justitiţie transparent şi o durată redusă a proceselor, acestea reprezentând un punct de cotitură în reforma justiţiei din România, venind în întâmpinarea cerinţelor Comisiei Europene în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare.

Procesul de elaborare a Codurilor, la care au contribuit cadre universitare, experţi şi practicieni din domeniu, a fost unul de durată şi a inclus dezbateri publice de amploare înaintea transmiterii proiectelor către Parlament, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Justiţiei.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite