Traian Băsescu, în Parlament: Premierul USL este „premierul copy-paste“! Nu i-am minţit pe români, nu i-am păcălit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parlamentul s-a reunit în şedinţă comună pentru citirea cererii formulate de USL de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu. Dezbaterea şi votul asupra acestei solicitări urmează să aibă loc vineri.

UPDATE 14.59 Deputatul independent Daniel Oajdea a declarat, joi, că va vota împotriva cererii USL de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, arătând că doreşte să sancţioneze Guvernul Ponta „care încalcă şi nesocoteşte legile", informează Mediafax. Deputatul Daniel Oajdea va vota împotriva cererii USL de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu

UPDATE 15.35 Doi eurodeputaţi, preşedinţii unor comisii din Parlamentul European, cer Comisiei Europene să urmărească atent evoluţia politică de la Bucureşti şi să prezinte un raport care ar putea conduce la suspendarea dreptului de vot al României în Consiliul European. Doi eurodeputați cer Comisiei Europene o analiză a situației din România. Țara noastră și-ar putea pierde dreptul de vot în Consiliu

UPDATE 15.33 Liderul grupului minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor, Varujan Pambuccian, a declarat, joi, că la nivelul grupului sunt „poziţii ireconciliabile" în ceea ce priveşte suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, informează Mediafax. Pambuccian: Sunt poziţii ireconciliabile în grup, fiecare va vota cum consideră la suspendare

UPDATE 15.32 Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, joi, că şedinţa plenului reunit pentru dezbaterea şi votul asupra cerererii de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu va avea loc, vineri, la ora 17.00, "cu tot cu avizul" CC, şedinţa Curţii urmând să aibă vineri la ora 9.00.Antonescu: Plenul reunit pentru votarea suspendării preşedintelui va avea loc vineri la ora 17.00

UPDATE 14.00 Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a declarat că va veghea la respectarea procedurilor legale și constituționale în procesul de suspendare a președintelui Băsescu și a somat liderii politici și formatorii de opinie să înceteze să transmită „mesaje alarmiste care au scopul de a deteriora imaginea României pe plan internațional".

„Astăzi suntem în cadrul unei proceduri legale și cosntituționale inițiate de USL, aceea de suspendare a președintelui. Rog toți liderii politici și formatorii de opinie să nu mai transmită mesaje alarmiste menite să deterioreze imaginea României în plan internațional și să semene panică. Procedura de suspendare a președintelui este o procedură democratică. România va ieși, în urma acestei proceduri, întărită democratic", a spus Zgonea.

UPDATE 13.30 Guvernul s-ar putea reuni joi în şedinţă extraordinară pe tema referendumului de demitere a preşedintelui, deoarece este obligat să asigure condiţii bune de desfăşurare a unui eventual astfel de referendum, a declarat premierul Victor Ponta, precizând că va discuta mai întâi cu liderii Parlamentului.

„Probabil că astăzi se întruneşte Guvernul, nu am luat încă o decizie în acest sens, vreau să discut cu preşedinţii celor două Camere ce program are mai departe Parlamentul şi ce intenţionează să decidă. Guvernul nu se implică în niciun fel în decizia Parlamentului, dar în acelaşi timp avem obligaţia, dacă se ajunge la referendum, să asigurăm condiţii ca şi la alegerile locale, cu o absolut perfectă organizare şi imparţialitate“, a spus Ponta.

UPDATE 12.41 Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, joi, că reprezentanţii USL „nu au niciun Dumnezeu“ şi le-a spus ziariştilor că Guvernul va modifica Legea referendumului. Vasile Blaga: Cei din USL nu au niciun Dumnezeu. Vor modifica și legea referendumului

UPDATE 12.30 Premierul Victor Ponta a plecat pentru un minut din şedinţa cu oamenii de afaceri de la Camera de Comerţ pentru o discuţie telefonică, afirmând la întoarcere că a aflat că preşedintele Traian Băsescu îl lasă fără ministrul de Externe. Ponta: Băsescu mă lasă fără ministrul de Externe

UPDATE 12.05  Vicepreședintele PDL Sever Voinescu a declarat că procesul de suspendare a președintelui este un act constituțional, însă procedurile pentru suspendarea președintelui trebuie urmate întocmai. Voinescu a atras atenția că USL, în graba de a-l suspenda pe președinte, arde etape sau le grăbește forțând sau încălcând legile.

Sever Voinescu: Procesul de suspendare a președintelui este consituțional, însă trebuie respectate procedurile

UPDATE 11.55 
Președintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat că discursurile care au avut loc astăzi în Parlament nu au adus nimic nou, ci sunt aceleași reproșuri pe care USL le-a imputat președintelui de mai multă vreme. Antonescu a subliniat, însă, că nu crede că președintele nu a mințit românii, așa cum a declarat acesta de la tribuna parlamentară.

Crin Antonescu: Eu nu cred că Traian Băsescu le-a spus adevărul românilor

UPDATE 11.43 
Plenul reunit al Parlamentului a votat ca avizul consultativ al Curţii Constituţionale privind cererea de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu să fie transmis Parlamentului până vineri, la ora 12.00.

UPDATE 11.37
Guvernul intenţioneză să se reunească în şedinţă joi seara, în jurul orei 18.00, unul dintre subiectele posibile fiind modificarea prin ordonanţă de urgenţă a legislaţiei privind referendumul pentru suspendarea din funcţie a preşedintelui, au declarat agenţiei Mediafax surse oficiale. Guvernul s-ar putea reuni în ședință pentru a discuta modificarea legii referendumului

UPDATE 11.16  Preşedintele Traian Băsescu a plecat de la Parlament, după ce şi-a prezentat punctul de vedere după citirea cererii de suspendare a sa din funcţie.

UPDATE 11.10
Preşedintele Băsescu: Această vreme a trecut. Nu puteți întoarce realitățile instituțiilor la modul de supunere din anii 2000-2004, iar încercarea de a acapara toate funcțiile înalților demnitari poate să fie greșită.

Citește și:

Gheorghe David şi Iosif Blaga se reîntorc în PDL

Cristian Preda: Antonescu îl va graţia, probabil, pe Năstase, dacă va fi preşedinte interimar

Am vrut ca și majoritatea parlamentară și instituțiile să înțeleagă că sunt partenerul lor, când știam foarte bine că nu aveam altă soluție de a ține în frâu stabilitatea politică. Românii şi-au salvat țara prin propriile sacrificii. Astăzi aud că am tăiat eu pensiile. Știu că prin declarații s-a reușit propagarea acestor convingeri. Mi-aș dori să fiu votat la referendum de pensionarii cărora nu le-au scăzut pensiile și cărora le-au crescut pensiile în timpul mandatului.

Pentru mine a fost o obligație să le spun românilor adevărul economic, despre ce poate și ce nu poate România pe timp de criză. Le-am spus ce putea face Guvernul ei, pentru că ce spuneam erau discuțiile cu Banca Europeană, cu FMI și UE. Era nevoie ca politicianul cel mai important să se așeze alături de Guvern și să le spună oamenilor realitatea. Sunt mulți dinte dumneavoastră care erau prezenți la ședințelor coaliției de guvernare de atunci și știți că nu am participat la niciuna dintre aceste întâlniri.

Sper că voi avea șansa de a răspunde punct cu punct asupra sesizărilor dumneavoastră. Dar nimenâ nu va veni să ne facă ordine în țară. Avem obligația să ne facem noi ordine în instituții. Iar procedurile Guvernului arată că sunt dispuși să dea lovituri consistente statului român. Fie că vorbim despre transformarea Monitorului Oficial în gazetă de perete a Guvernului, fie de ordonanțe de guvern care afectează Curtea Constituțională.

Obiectivul major este punerea sub control a Justiției, a instituțiilor statului și nerespectarea referendumului care cerea 300 de parlamentari și Parlament unicameral. N-ați vrea să organizați și referendum pentru validarea noii Constituții în care să introduceți Parlament unicameral și 300 de parlamentari. Acum vă respect pentru că ați declanșat o procedură constituțională, dar vă voi respecta de două ori dacă veți supune votului poporului modificarea Constituției cu Parlament unicameral și 300 de parlamentari.

UPDATE 11.00  Preşedintele Traian Băsescu a luat cuvântul în Parlament: „Înțeleg că astăzi nu este dezbaterea documentului prezentat și așa cum am discutat la conducerea celor două Camere eu doresc să particip la dezbatere. Astăzi voi face o prezentare și voi reveni în plen pentru a participa la dezbatere. Vă mulțumesc pentru invitarea mea la dezbatere. Aș începe cu afirmația că nu contest dreptul Parlamentului de a iniția procedura de suspendare, este un drept care îl trimite pe președinte în fața poporului. Dar nu cred că procedura prin care acest drept constituțional de a-l suspenda pe președinte poate avea fisuri sau abuzuri“.

Traian Băsescu: Primul obiectiv este punerea sub controlul PSD și PNL a instituțiilor statului. Al doilea obiectiv este subordonarea instituțiilor către partid prin încălcarea legilor țării. Al treilea obiectiv este legat de nepunerea în aplicare a referendumului din 2009, prin care românii au votat pentru Parlament unicameral și 300 de parlamentari.

Premierul este cunoscut ca premierul copy-paste. Mai aveți o problemă de ultimă oră privind CV-ul premierului, care părea că avea masterat în Catania, când am descoperit că nu avea. Mergând mai departe, aș vrea să vă spun că mulți dintre dumneavoastră credeți că instituțiile mai sunt ca în anul 2004. Vă înșelați amarnic! Sunt opt ani de când cu migală s-a construit independența justiției față de politic.

Trebuie să controlăm Justiția! Această vreme a trecut. Nu puteți întoarce realitățile instituțiilor la modul de suăunere din anii 2000-2004, iar încercarea de a acapara toate funcțiile înalților demnitari poate să fie greșită.

UPDATE 10.18 
A început şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului. Şedinţa este condusă de preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, care a anunţat că sunt prezenţi 306 parlamentari.

Traian Băsescu a fost aplaudat de parlamentarii PDL la intrarea în sala de plen.

Senatorul PSD Toni Greblă citeşte în plen propunerea de suspedare din funcţie a preşedintelui Băsescu.

Motivele suspendării lui Traian Băsescu. Citeşte documentul integral

UPDATE 10.15  Preşedintele Traian Băsescu a fost întrebat, joi, la intrarea în sala de plen, dacă cererea de suspendare a sa din funcţie este constituţională. „Doar Curtea Constituţională poate decide", a răspuns acesta.

UPDATE 10.12 
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat că a avut discuţii cu liderul grupurilor minorităţilor Varujan Pambuccian şi cu liderul UDMR Kelemen Hunor, dar nu poate spune ce au discutat.

Întrebat dacă a avut negocieri cu celelalte partide după ce USL a depus cererea de suspendare a preşedintelui, Blaga a răspuns: „Negocieri, mult spus, pentru că nu am ce să negociez. Aici eu nu pot să negociez statul de drept, dar am avut discuţii, nu vă pot spune ce am discutat şi cu domnul Pambuccian şi cu domnul Kelemen Hunor".

UPDATE 10.10
PDL va cere, vineri, constituirea unei comisii de anchetă care să analizeze acuzaţiile USL din cererea de suspendare a preşedintelui.

UPDATE 10.05 PDL va ataca ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind modificarea Legii Curţii Constituţionale la Secţia de Contencios a Curţii de Apel, a anunţat preşedintele democrat-liberal Vasile Blaga.

UPDATE 10.00  Preşedintele Traian Băsescu a ajuns la Parlament. Şeful statului a refuzat să facă declaraţii.

UPDATE  9.50
Grupul parlamentar PDL din Senat a depus la Biroul Permanent al Senatului o solicitare privind retragerea sprijinului politic pentru Gheorghe David şi Petru Filip, în urma demisiei acestora din formaţiunea democrat-liberală. Petru Filip deţine funcţia de vicepreşedinte în Biroul Permanent al Senatului, în timp ce Gheorghe David este secretar.

UPDATE 9.44 Actualul chestor al Senatului, Dan Radu Ruşanu, va deveni vicepreşedinte, în locul lui Dan Voiculescu, care şi-a dat demisia din forul legislativ. Citește aici detalii

UPDATE 9.20  Preşedintele Traian Băsescu va participa, joi, de la ora 10.00, la şedinţa plenului comun al Parlamentului în care se citeşte cererea desuspendare a sa din funcţie. Preşedinţia a anunţat, joi dimineaţă, programul oficial al preşedintelui Traian Băsescu.

Şeful statului are programată pentru ora 10.00 participarea la şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului.

UPDATE 8.50
  Purtătorul de cuvânt al şefului statului, Bogdan Oprea, a declarat pentru „Adevărul“ că Administraţia Prezidenţială nu are deocamdată o poziţie oficială vizavi de informaţia potrivit căreia preşedintele Traian Băsescu va participa astăzi la şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Şedinţa comună de joi a Camerei Deputaţilor şi Senatului, în sesiune extraordinară, va avea pe ordinea de zi citirea solicitării USL privind suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu şi este programată să înceapă la ora 10.00.

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a menţionat că preşedintele Traian Băsescu, în cazul în care doreşte, după citirea propunerii, poate să vorbească în Parlament şi să prezinte un punct de vedere faţă de acest document, informează Mediafax. El a precizat că preşedintele poate veni şi joi, în şedinţa în care se citeşte cererea de suspendare, dar şi la şedinţa în care se dezbate şi se votează aceasta, când are dreptul, spre deosebire de iniţiatori sau de grupurile parlamentare, să intervină de câte ori doreşte în dezbatere.

Constituţia precizează că preşedintele poate da Parlamentului explicaţii privind faptele care i se impută.

Programul preşedintelui pentru ziua de joi nu a fost încă anunţat.

Preşedinţia a confirmat, miercuri, primirea solicitării de suspendare din funcţie a lui Traian Băsescu: „Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a primit miercuri, 4 iulie a.c., la ora 19.05, de la Parlamentul României, la Cabinetul său, «Solicitare privind suspendarea din funcţie a preşedintelui României, Traian Băsescu», având un număr de 20 de pagini". Tot joi, Parlamentul urmează să trimită cererea de suspendare Curţii Constituţionale spre avizare.

Constituţia prevede că, dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea preşedintelui.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite