Moţiunea de cenzură privind salariile bugetarilor în 2011 a fost repinsă / Boc: 1,2 milioane de bugetari au primit o veste bună

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parlamentul României
Parlamentul României

Moţiunea introdusă de partidele din Opoziţie după asumarea răspunderii Guvernului pentru proiectul Legii privind salarizarea pe 2011 a fost respinsă, informează televiziunile de ştiri.

UPDATE 13.30 Emil Boc după ce moţiunea a fost respinsă: "Astăzi a încins raţiunea în detrimentul populismului"

- Vom avea o recuperare de 15% din salariul diminuat în 2010. Astăzi 1,2 milioane de bugetari au primit o veste bună: îşi vor recupera 15% din salariu.  După vreme rea vine şi o vreme mai bună.

Întrebat dacă poate fi adoptrat bugetul până al finalul anului, Emil Boc a declarat că "dacă raţiunea va învinge, exIstă timp pentru toate".

UPDATE 13.10 Moţiunea de cenzură a fost respinsă

Moţiunea de cenzură intitulată "Legea privind salarizarea în anul 2011- ultima ţeapă trasă românilor de Guvernul Băsescu-Udrea-Boc" nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a dărâma guvernul, respectiv 236 de voturi. Legea salarizării pe 2011 este, prin urmare, adoptată, informează televiziunile de ştiri.

Pentru moţiunea de cenzură au votat 190 de senatori şi deputaţi. Un singur parlamentar a votat împotrivă, în timp ce două voturi au fost anulate. Astfel, din ce 411 parlamentari prezenţi la şedinţa plenului, doar 193 şi-au exprimat opţiunea de vot. 59 de parlamentari au lipsit din sală.

UPDATE 12.33 Parlamentarii coaliţiei de guvernare nu votează

Deputaţii şi senatorii coaliţiei de guvernare, respectiv cei ai PDL, ai UDMR, minorităţi naţionale şi UNPR, au anunţat că se vor abţine de la vot.

Aceştia sut prezenţi în sală, însă, nu îşi vor exprima opţiunea de vot. Aceştia au anunţat printr-o singură frază  că nu susţin moţiunea de cenzură a opoziţiei la legea salarizării şi nu o vor vota.

"Nu susţinem moţiunea de cenzură", au spus, pe rând, de la tribuna Parlamentului, fără a face alte comentarii, liderii grupurilor parlamentare care fac parte din coaliţie.

Votul este secret, cu bile.

UPDATE 12.20 Se votează moţiunea "Legea privind salarizarea în anul 2011- ultima ţeapă trasă românilor de Guvernul Băsescu-Udrea-Boc"

UPDATE 11.12 Declaraţii Emil Boc, în plenul Parlamentului:

- Această moţiune de cenzură urmăreşte să blocheze primirea tranşelor de la FMI şi de la Comisia Europeană.

- Blocarea aceastor financiare, înseamnă că România trebuie să caute alte surse de finanţare, pe piaţa externă şi internă, la doânzi mai ridicate, înseamnă obligarea contribuabilului român să plătească mai mult pentru finanţarea deficitului bugetar.

- Opoziţia nu are puterea să recunoască că nicăieri în Europa, în lume, nu s-a reuşit ieşirea din criză cu măsurile populiste propuse de Opoziţie.

- Guvernul pe care îl conduc a reuşit să pregătească ieşirea din criză şi relansarea economică.

- Dacă anul 2010 a fost anul constrângerilor majore, anul 2011 este anul recuperărilor din ce am pierdut, în care se majorează ceea ce avem.

- Pentru siguranţa zilei de mâine a bugetarilor care vor avea o recuperare de 15% la salarii, doamenelor şi domnilor senatori şi deputaţi, vă rog să respingeţi această moţiune de cenzură.

UPDATE 11.00 A început dezbaterea moţiunii "Legea privind salarizarea în anul 2011- ultima ţeapă trasă românilor de Guvernul Băsescu-Udrea-Boc

Deputaţii si senatorii au început, luni, a doua şedinţă comună, în care urmează să dezbată şi să se pronunţe asupra moţiunii de cenzură intitulate "Legea privind salarizarea în anul 2011- ultima ţeapă trasă românilor de Guvernul Băsescu-Udrea-Boc".

Moţiunea de cenzură, care a fost iniţiată de 201 de senatori şi deputaţi, a fost prezentată joi în plenul reunit al Parlamentului.

Şedinţa comună pentru dezbaterea moţiunii de cenzură este condusă de preşedintele Senatului, Mircea Geoană.

UPDATE 10.50 A început şedinţa comună în care se prezintă moţiunea de cenzură pe legea cadru a salarizării

Şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului în care se prezintă cea de a doua moţiune de cenzură depusă de opoziţie şi întitulată "Legea salarizării Guvernului iresponsabil" a început în prezenţa a  258 de parlamentari.

Premierul Emil Boc şi mai mulţi miniştri participă la reuniunea Parlamentului.

După citirea textului acestei moţiuni de cenzură, Camerele Parlamentului urmează să se reunească în cea de a doua şedinţă comună programată pentru acestă zi, pentru dezbaterea moţiunii de cenzură citite joi, vizând legea salarizării pe 2011, şi intitulată "Legea privind salarizarea în anul 2011- ultima ţeapă trasă românilor de Guvernul Băsescu-Udrea-Boc".

De asemenea, în cursul după-amiezii, Parlamentul urmează să se reunească într-o a treia şedinţă comună, pentru dezbaterea proiectelor legilor bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011.

UPDATE 10.15  Anastase: Ideal ar fi ca şi opoziţia să fie prezentă în plen la dezbaterea moţiunilor de cenzură

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberts Anastase, a declarat, luni, după şedinţa coaliţiei majoritare, că ideal ar fi ca şi opoziţia să fie prezentă la dezbaterea moţiunilor de cenzură, subliniind că Puterea nu are emoţii la vot

În ceea ce priveşte adoptarea bugetului, Anastase a apreciat că se va respecta programul.

Prima moţiune de cenzură depusă de opoziţie, intitulată "Legea privind salarizarea în anul 2011- ultima ţeapă trasă românilor de Guvernul Băsescu-Udrea-Boc", a fost prezentată, joi, în plenul Parlamentului, în prezenţa premierului Emil Boc, urmând să fie dezbătută luni în plenul reunit al celor două Camere.

Moţiunea este semnată de 209 parlamentari, 74 de la PNL şi 135 de la PSD. În moţiune se susţine că Legea privind salarizarea pe 2011 reduce drastic veniturile şi puterea de cumpărare a bugetarilor.

Votul pe moţiunea intitulată "Legea salarizării Guvernului iresponsabil" va avea loc joi, la ora 10.00

Moţiunea de cenzură pe legea cadru a salarizării, intitulată "Legea salarizării Guvernului iresponsabil", va fi citită luni, iar joi dimineaţă va fi dezbătută, au decis, luni dimineaţă, Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament pe cele două legi privind salarizarea pe 14 decembrie.

Dacă moţiunile nu întrunesc numărul necesar de voturi, respectiv 236, sunt considerate respinse, iar legile pe care ele le contest sunt adoptate automat. În schimb, dacă moţiunile sunt adoptate, atunci legile sunt considerate respinse, iar Guvernul este demis.

De adoptarea legilor salarizării depinde bugetul de stat pe anul viitor şi acordarea următoarei tranşe de la FMI.

Parlamentul va dezbate, luni, şi bugetul pe anul viitor.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite