Parlamentul îi dă cartonaş galben lui Traian Băsescu
0Conducerile Camerei Deputaţilor şi Senatului au adoptat o declaraţie prin care îi solicită şefului statului să retracteze afirmaţiile privind legile făcute pentru infractori Birourile
Conducerile Camerei Deputaţilor şi Senatului au adoptat o declaraţie prin care îi solicită şefului statului să retracteze afirmaţiile privind legile făcute pentru infractori
Birourile Permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au adoptat, cu o largă majoritate, 18 voturi pentru, două împotrivă şi o abţinere, o declaraţie faţă de ultimele afirmaţii ale preşedintelui Traian Băsescu la adresa Legislativului, potrivit cărora oamenii politici fac legi pentru infractori. Împotrivă au fost doar reprezentanţii PD şi Daniela Popa de la PC.
"Solicitarea finală către preşedintele României este aceea de a ieşi în public şi a-şi retrage afirmaţiile făcute la adresa parlamentului", a spus preşedintele Senatului, Nicolae Văcăroiu. El a precizat că, în finalul declaraţiei, s-a adăugat un text, în urma unor "mici observaţii" din timpul şedinţei, prin care parlamentul face "un apel către toate instituţiile statului să respecte Constituţia şi separaţia puterilor în stat". Conducerile celor două Camere solicită şefului statului să retracteze public afirmaţiile făcute. "S-a spus în această şedinţă, şi preşedintele trebuie să înţeleagă, că singurul organ suprem care are atributul de a legifera este parlamentul şi nimeni nu poate da indicaţii parlamentului cum să facă, în ce sens să dezbată şi să adopte o lege", a mai spus Văcăroiu. Preşedintele Senatului l-a atenţionat pe Băsescu că legile adoptate de parlament sunt promulgate de preşedinţie, ceea ce ar putea însemna că "este părtaş" la neregulile de care i-a acuzat pe aleşi.
PD a votat legea care l-a supărat pe Băsescu
Băsescu declarase la DNA că oamenii politici fac legi pentru infractori. Legea pe care nu a vrut Băsescu să o promulge a trecut însă de parlament şi cu voturile senatorilor şi deputaţilor PD, lucru pe care liberalul Crin Antonescu a ţinut să i-l reamintească şefului statului.
Semnatarii scrisorii susţin că formularea generalizantă a preşedintelui României este o jignire inadmisibilă adusă parlamentului în ansamblul său şi poate aduce mari prejudicii instituţionale, inclusiv preşedinţiei.
De asemenea, parlamentarii consideră nedrept, incorect şi jignitor ca întreg parlamentul să fie acuzat de lipsă de receptivitate în lupta cu corupţia, pentru simpla ipoteză că o majoritate parlamentară ar putea vota altfel decât îşi doreşte preşedintele României. "Practic, este o încercare, pe care o respingem cu fermitate, de a face presiuni asupra parlamentarilor, o tentativă neconstituţională de a impune votul imperativ", se mai arată în textul scrisorii.
Reamintesc preşedintelui că legea berarilor a fost adoptată în parlament cu voturile PD, PSD şi PRM, în timp ce PNL a votat împotrivă
Crin Antonescu,
vicepreşedinte PNL