Parlamentul a amânat Codul electoral

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parlamentarii au decis, ieri, să mai amâne constituirea Comisiei speciale pentru elaborarea propunerii legislative privind Codul electoral, după ce deputatul PSD Minodora Cliveti a cerut includerea

Parlamentarii au decis, ieri, să mai amâne constituirea Comisiei speciale pentru elaborarea propunerii legislative privind Codul electoral, după ce deputatul PSD Minodora Cliveti a cerut includerea în componenţa acestui organism a două militante pentru egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi. Cliveti şi colegul ei, Dumitru Bentu, au propus un amendament potrivit căruia, la lucrările de elaborare a Codului electoral, trebuie să participe, fără drept de vot, şi câte un reprezentant al celor două comisii pentru egalitate de şanse din Senat şi din Camera Deputaţilor. Ideea celor doi social-democraţi a fost îmbrăţişată şi de liderul deputaţilor UDMR, Marton Arpad, care a cerut, la rându-i, completarea componenţei "lotului" care lucrează la Codul electoral cu reprezentanţi ai comisiilor juridică, pentru drepturile omului, buget-finanţe, administraţie publică, cultură şi chiar din comisia pentru regulament.
Senatorul udemerist Peter Eckstein-Kovacs a susţinut şi el necesitatea reprezentării femeilor în comisia specială şi a avansat ideea ca la şedinţele acesteia să participe, fără drept de vot, chiar preşedinţii celor două comisii pentru egalitate de şanse deputatul PSD Minodora Cliveti şi senatorul PRM Nicolae Iorga. În cele din urmă, plenul reunit al celor două Camere a votat retrimiterea la Comisia juridică a hotărârii de constituire a organismului de lucru pentru Codul electoral. PNL a elaborat deja un proiect de Cod electoral, care cuprinde şi introducerea votului uninominal.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite