Parlamentarii şi-au votat un buget "enorm de puţin"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

igienică pentru deputaţi şi tichetele de masă pentru senatori.Deputaţii şi-au aprobat, ieri, un buget pe 2007 cu 45 de procente mai mare decât suma alocată pentru anul în curs. Cu toate că

igienică pentru deputaţi şi tichetele de masă pentru senatori.
Deputaţii şi-au aprobat, ieri, un buget pe 2007 cu 45 de procente mai mare decât suma alocată pentru anul în curs. Cu toate că vor avea mai mulţi bani la dipoziţie pentru deplasări, investiţii şi salarii, aleşii s-au plâns de condiţiile precare de cazare şi masă, de asistenţa medicală de la Palatul Parlamentului şi de pericolele care-i pândesc la tot pasul. Liberalul Petre Ungureanu le-a descris colegilor, de la tribuna forului legislativ, starea jalnică în care se află hotelul în care este cazat şi pentru care plăteşte 60 de milioane de lei vechi pe lună. El a vorbit despre "zgomotul stresant" făcut de macaralele şi ciocanele celor care lucrează la renovarea clădirii, despre calitatea slabă a produselor de la restaurant, dar şi despre paza aproape inexistentă, asigurată de "oameni mărunţi şi femei, unele în vârstă". Ungureanu a povestit cum, într-o seară, pe când se întorcea de la piscină, a fost atacat de o persoană necunoscută, reuşind să scape "doar cu spray-ul cu piper pentru câini". Ungureanu a arătat că banii primiţi de la parlament sunt "enorm de puţini" şi că aleşii ar trebui să beneficieze de un hotel al lor. Pedistul Alexandru Ciocâlteu a adus în discuţie problema cabinetului medical de la parlament care, în opinia sa, nu este dotat corespunzător. "Nu avem posibilitatea să fim îngrijiţi nici ca în ultimul cătun dintr-o ţară civilizată", a spus Ciocâlteu. Pesedistul Mihai Tudose a propus retrimiterea proiectului la Comisia de buget-finanţe, pentru suplimentarea sumelor pentru 2007. El s-a arătat nemulţumit că parlamentarii români care pleacă în străinătate trebuie să călătorească la cea mai ieftină cursă de avion şi să locuiască la cele mai ieftine hoteluri. "Doresc ca pe lângă principiul bunei funcţionări a parlamentului să existe şi principiul bunei reputaţii a parlamentului", a argumentat Tudose.
Hârtia igienică, o problemă
Social-democraţii s-au arătat încă de la începutul şedinţei împotriva proiectului de buget al Camerei pe 2007. "Nu vom vota niciun fel de propunere pe care liberalii şi democraţii o fac pentru cheltuirea banului public", a declarat vicepreşedintele forului, Victor Ponta.
În replică, democratul Ioan Oltean a cerut retrimiterea documentului la comisie, pentru a fi redactat într-o formă transparentă.
"Să reanalizăm bugetul, să vedem dacă nu cumva sunt prea mulţi bani pentru deplasări în străinătate, dacă deputaţii se pot folosi în continuare de calculatoarele vechi de 10 ani, dacă nu cumva este prea multă hârtie igienică la grupurile parlamentare, dacă nu este prea multă căldură", a spus, ironic, Oltean. În cele din urmă, 131 de deputaţi au votat în favoarea bugetului şi 41, împotrivă.
Senatorii, fără tichete de masă
Senatorii şi-au adoptat, în şedinţa de ieri, proiectul de buget pentru 2007, dar pentru a se distanţa de unele acuzaţii au insistat să clarifice că ei nu primesc tichete de masă, prime de concediu sau alte sporuri. Senatorul PSD şerban Nicolae a atras atenţia asupra negocierilor, de miercuri, dintre guvern şi sindicaliştii din învăţământ, în care aceştia ar fi fost informaţi că parlamentarii primesc şi tichete de masă, şi prime de vacanţă.
"Este inadmisibil să acceptăm, în continuare, astfel de formule care ne pun într-o lumină proastă ", a spus Nicolae, arătând că nu poate fi vina sindicaliştilor pentru această dezinformare. "Reprezentanţii guvernului să facă bine să nu mai mintă şi să fie foarte atenţi că bugetul, totuşi, îl aprobă parlamentul", a spus, mai vehement, senatorul PSD. Secretarul Senatului, Valentin Puskas (UDMR), a atras atenţia asupra sumei alocate de Ministerul Finanţelor pentru anul viitor, care este "semnificativ mai mică" decât cea pe 2006.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite