Parlamentarii UDMR nu se grabesc sa promoveze autonomia secuilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parlamentarii UDMR s-au reunit ieri intr-o sedinta, in cadrul careia urma sa se configureze lista observatorilor acestei formatiuni pen- tru Legislativul european de la Strasbourg. Au fost

Parlamentarii UDMR s-au reunit ieri intr-o sedinta, in cadrul careia urma sa se configureze lista observatorilor acestei formatiuni pen- tru Legislativul european de la Strasbourg. Au fost nominalizati deputatii: Kelemen Attila, Konya Hamar, Sandor si senatorul Szabo Karoly. Se preconiza sa fie adoptata si o decizie privind scrisoarea deschisa pe care Consiliul National Secuiesc a adresat-o senatorilor si deputatilor Uniunii, o veritabila somatie pentru ca acestia sa promoveze in Parlament proiectul Statutului de autonomie a Tinutului Secuiesc. Acest proiect de act normativ a mai ajuns o data pe masa Legislativului bucurestean in urma cu un an, dar a fost respins, rand pe rand, de catre comisiile de specialitate, de plenul Camerei Deputatilor si de cel al Senatului. "Documentul, sustine vicepresedintele CNS, Ferencz Casba, n-a fost discutat insa pe fond, ci a fost dezbatut si respins doar principiul autonomiei ca atare". Intre timp, s-a semnat Tratatul de aderare a Romaniei la UE, iar tarii noastre i s-a recomandat sa adopte masuri pozitive pentru pastrarea si dezvoltarea fiintei etnice a maghiarilor din Romania. Bazat pe acest document, CNS a cerut sprijinul fiecarui parlamentar udemerist pentru ca sa fie repus pe tapet proiectul de statut al Tinutului Secuiesc autonom. Cum nu s-a primit nici un raspuns la aceasta solicitare, liderii CNS au dat publicitatii, la inceputul acestei saptamani, o scrisoare deschisa in care cer oficial senatorilor si deputatilor UDMR sa reia ciclul legislativ al proiectului de autonomie. Intrebati, inainte de sedinta grupului, despre somatia ce le-a fost adresata de CNS, mai multi parlamentari au anticipat ca decizia in aceasta problema va fi cel mai probabil amanata. Kelemen Attila, liderul grupului udemerist din Camera Deputatilor, spunea ca proiectul de autonomie figureaza in programul UDMR, dar ca acesta nu este identic cu forma conceputa de CNS (precizam ca in varianta acestuia se vorbeste de existenta unor institutii proprii - presedinte, Parlament, Executiv, Politie - ale Tinutului Secuiesc, care ar urma sa preia o parte din prerogativele Centrului). Senatorul Eckstein-Kovacs Peter reamintea ca, in forma in care CNS incearca sa livreze proiectul, acesta a mai fost respins o data. "L-am votat noi si bunul Dumnezeu. E nevoie, deci, de ceva nou, de un proiect care sa aiba sanse sa fie acceptat", conchidea Eckstein-Kovacs Peter. Senatorul Puskas Balint afirma ca prioritara este acum pentru UDMR adoptarea proiectului de lege a minoritatilor nationale.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite