Parlamentarii UDMR au lipsit ieri de la serviciu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doar senatoarea Vajda Borbala a fost prezenta, purtand in piept o cocarda cu steagul Ungariei

Senatorii UDMR s-au invoit ieri de la lucrarile Senatului pentru a participa la manifestarile dedicate zilei de 15 martie. Ei au lasat-o in sala pe colega lor Vajda Borbala pentru ca minoritatea maghiara sa nu lipseasca cu desavarsire din Parlamentul Romaniei. Senatoarea purta in piept o cocarda cu steagul Ungariei, lucru care fie nu a fost observat de senatorii opozitiei, fie a fost trecut cu vederea de acestia pentru a nu o pune pe Vajda in dificultate. Senatorii udemeristi au obtinut inca de miercuri acordul Biroului Permanent de a nu participa la lucrarile Senatului. Pentru PSD acest lucru a avut drept consecinta modificarea ordinii de zi, astfel incat ieri nu au fost dezbatute legi importante, deoarece majoritatea parlamentara guvernamentala era departe de a fi intrunita.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite