Parlamentari români, loviţi de febra imobiliară
0Achiziţiile imobiliare, moştenirile şi chiriile au curs în acest an în direcţia deputaţilor şi senatorilor, pentru unii devenind o adevărată afacere Anul 2007 i-a lovit pe aleşi
Achiziţiile imobiliare, moştenirile şi chiriile au curs în acest an în direcţia deputaţilor şi senatorilor, pentru unii devenind o adevărată afacere
Anul 2007 i-a lovit pe aleşi cu "febra" achiziţiilor imobiliare. Fie că au investit masiv, cumpărând zeci de mii de metri pătraţi în interiorul şi în vecinătatea Capitalei, cu potenţial de dezvoltare în anii ce vor urma, fie că au devenit proprietari peste numeroase case sau apartamente, afacerile imobiliare i-au atras extrem de mult pe parlamentari în anul acesta.
Nici faptul că şi-au acordat chirii la care nu erau complet îndreptăţiţi, nici adoptarea unei legi care să le permită cumpărarea de case de la RA-APPS prin negociere directă nu a făcut ca apetitul pentru tranzacţii imobiliare să scadă printre parlamentari. În timp ce unii ţin cu dinţii de casele primite ca locuinţe de serviciu, alţii, mai întreprinzători, caută să-şi mărească de la an la an zestrea de locuinţe şi terenuri aflate în proprietate.
Boureanu, apartament în New York
Campion la speculaţiile de ordin imobiliar este tânărul deputat PD-L Cristian Boureanu. Acesta deţine şase apartamente şi un spaţiu comercial.
Ultimul apartament a fost achiziţionat anul acesta, în Sinaia, în timp ce locuinţa cea mai luxoasă este cea din Manhattan, New York, cu o valoare impozabilă de 425.000 dolari. Pe lângă zecile de investiţii în acţiunile unor companii, Boureanu a întreprins în acest an o campanie amplă de achiziţii de terenuri intravilane atât în Bucureşti, cât şi în unele localităţi din proximitatea Capitalei: Moara Vlăsiei, Cernica, Grădiştea.
De remarcat că zecile de mii de metri pătraţi cumpăraţi în Bucureşti par a fi comasaţi pe o zonă restrânsă din sectorul 3, în timp ce terenurile din Ilfov reprezintă potenţiale zone de dezvoltare economică şi edilitară în viitor. Afacerile de acest gen i-au adus deja profit lui Boureanu. Două terenuri au fost vândute în acest an pentru mai bine de două milioane de euro.
Un asemenea efort imobiliar a presupus şi unul de ordin financiar. Noile achiziţii au fost acompaniate de o serie de împrumuturi bancare. În 2007, Boureanu a contractat credite în valoare de peste trei milioane şi jumătate de euro.
Un alt parlamentar orientat spre sectorul imobiliar este deputatul PRM Dumitru Dragomir. 1.750.000 de euro profit din construirea şi vânzarea unor vile şi 57.600 de euro din chirii reprezintă bilanţul imobiliar pe 2007 al "Oracolului din Bălceşti".
Ex-peremistul Claudiu Tănăsescu preferă să-şi vândă casele "în familie". Două case au fost trecute pe numele fiului său Ciprian, în schimbul a 734.000 RON, în timp ce patru terenuri intravilane i-au adus peste 5,5 milioane RON.
850.000 de euro pentru cinci hectare de teren
Deputatul PSD Filip Georgescu a reuşit performanţa să vândă cinci ha de teren agricol din comuna Ştefăneşti, Argeş, pentru suma de 850.000 de euro. Un simplu calcul arată că metrul pătrat de teren agricol a fost evaluat la valoarea unuia intravilan dintr-un oraş mare. Colegul său Alexandru Mazăre (deputat PSD) a cumpărat 5.000 mp în Costineşti pentru doar 50.000 de euro.
"Febra imobiliară" l-a cuprins şi pe Radu Câmpeanu. Senatorul liberal a vândut o pădure moştenită cu 460.000 RON, conturile sale bancare ajungând astfel la aproape un million de lei noi. Unul dintre aşa-numiţii "bancheri" ai parlamentului, democratul Cristache Rădulescu, a câştigat 400.000 RON pentru un teren din Chitila. Social-democrata Rodica Nassar s-a descurcat mai bine: 790.000 RON pentru un teren vândut unei firme.
Gavrilescu tace şi face
Majoritatea parlamentarilor sunt mai preocupaţi să-şi sporească "zestrea" de locuinţe. Notar de profesie, conservatorul Gavrilă Vasilescu şi-a trecut în declaraţia de avere nouă apartamente şi case, ultima în valoare de 358.000 de euro.
Anul trecut a vândut două apartamente proprietate personală în Bucureşti şi un altul aflat în Ploieşti. Colegul său de partid şi patronul grupului IRIDEX, Corneliu Pascu, şi-a mai adăugat anul acesta o vilă la cele patru imobile deja deţinute.
Mai secretos, peledistul Viorel Arion menţionează că deţine clădiri prin societăţile la care este acţionar în valoare de 1,5 milioane de euro. La rândul lor, soţii Mitrea au contractat în acest an un credit ipotecar de 592.000 euro pentru achiziţia unei locuinţe de vacanţă în Austria.