Senatul a adoptat legea care scoate hotărârile Parlamentului de sub controlul CC

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Curtea Constituţională
Curtea Constituţională

Senatorii au adoptat, luni, cu 70 de voturi "pentru", patru abţineri şi 18 voturi "împotrivă", proiectul de lege care scoate hotărârile Parlamentului de sub controlul Curţii Constituţionale.

Autorii proiectului propun eliminarea de sub controlul de constituţionalitate al CC a hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, a hotărârilor Senatului şi a hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului.

Proiectul de lege a fost iniţiat de către senatorul Georgică Severin (PSD) şi deputatul Cornel Pieptea (PNL). Cei doi propun eliminarea hotărârilor fiecărei Camere în parte şi hotărârilor Parlamentului din lista documentelor care pot fi supuse examenului de constituţionalitate al CCR. Aceste hotărâri au devenit pasibile de examinarea Curţii în urma unei modificări a Legii CCR, operate în 2010, la iniţiativa senatorului PSD Dan Şova.

"Considerăm că, prin această modificare, se încarcă în mod excesiv activitatea CCR, ceea ce dăunează bunului mers al activităţii acesteia şi exercitării rolului de arbitru instituţional, rol asumat nu de puţine ori, în contextul constituţional românesc", se arată în expunerea de motive a legii.

Legea a fost dezbătută de Senat în calitate de Cameră decizională.

Membrii Comisiei juridice au adoptat, miercuri, un raport favorabil, fără amendamente la proiectul de lege care scoate hotărârile Parlamentului de sub controlul Curţii Constituţionale.

Amendamentul deputatului PDL Daniel Buda, potrivit căruia Curtea Constituţională trebuie să se pronunţe pe subiectul suspendării preşedintelui României, a fost respins de Comisia juridică a Camerei.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite