Parchetul a primit opt reclamaţii pe numele lui Ponta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Opt sesizări pe numele premierului Victor Ponta şi al ministrului de Externe Andrei Marga au fost înaintate Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Acestea nu pot face obiectul unei urmăriri penale.

Cele opt reclamaţii urmează să fie analizate, înregistrate şi apoi repartizate procurorilor, care vor începe apoi să facă cercetări, spun surse oficiale citate de antena3.ro.

Toate reclamaţiile vizează evenimentul de joi, atunci când Victor Ponta a plecat la Bruxelles în locul preşedintelui, deşi Curtea Constituţională emisese o decizie prin care spunea că Traian Băsescu trebuie să reprezinte România la Consiliul European. Niciuna dintre sesizări nu încadrează fapta lui Victor Ponta în prevederile vreunei infracţiuni.

Una dintre persoanele care au depus sesizare pe numele premierului a fost Marius Mistreţu, un blogger român din Japonia.

Aceste sesizări nu pot face obiectul unei urmăriri penale, deoarece doar Traian Băsescu şi Camera Deputaţilor pot cere acest lucru.

În discursul susţinut joi după-amiază la Cotroceni, preşedintele a declarat că nu va depune plângere penală împotriva lui Victor Ponta.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite