PSD şi PNL, gata de tribunal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderii social-democraţi, liberali şi conservatori au semnat, ieri, protocolul de constituire a Uniunii Social-Liberale . Sprijinirea candidaturii lui Sorin Oprescu la Capitală provoacă primele tensiuni în noua alianţă.

Protocolul Uniunii Social-Liberale a fost parafat, ieri, de preşedintele PSD, Victor Ponta, şi de cel al liberalilor, Crin Antonescu, în aceeaşi sală de la Palatul Parlamentului în care, în urmă cu opt ani, liderii PNL şi PD semnau formarea Alianţei DA. Evenimentul s-a desfăşurat pe o scenă roşie, special pregătită pentru eveniment. Cei veniţi să asiste n-au umplut însă nici jumătate din sală. Înainte de semnarea protocolului, cei doi lideri au recurs la o rocadă: Ponta s-a dus în faţa liberalilor, iar Antonescu a venit la tribuna PSD. Amândoi s-au ironizat mai mult sau mai puţin subtil, stârnind fie zâmbete, fie nedumerire din partea asistenţei.

Citiţi şi:

Franks către Băsescu: V-aţi îndeplinit sarcinile în privinţa deficitul, dar Guvernul trebuie să continue investiţiile

„La PSD e un pic mai dictatură, la dumneavoastră e mult mai mare liberalismul. Sper să nu contaminaţi cu acest tip de liberalism PSD-ul, partid organizat", le-a spus Ponta liberalilor. Apoi l-a prezentat pe Antonescu social-democraţilor spunând că, „deşi preşedintele PNL este obişnuit cu mai puţini oameni în structura de conducere, sunt convins că nu se emoţionează în faţa dimensiunii PSD". Înainte de oficializarea noii construcţii politice, Ponta i-a îndemnat pe social-democraţi să aibă încredere că alianţa cu PNL este „singurul drum de urmat" pentru a-l da jos pe Traian Băsescu şi de a scoate România de pe „axa răului".

Iliescu: „Uniunea Social-Democrată„

Şi Ion Iliescu, preşedintele de onoare al PSD, a pledat pentru alianţă, pe care a botezat-o din greşeală „Uniunea Social-Democrată", în loc de Uniunea Social-Liberală. Discursul care al electrizat sala a fost însă cel a liderului PSD Constanţa, Radu Mazăre, care le-a povestit despre „dragostea care l-a determinat pe bunul nostru conducător s-o numească pe Elena cel puţin prim-viceprim-ministru". „Are două ministere, are cei mai mulţi bani din buget pe mână şi, de vreo două zile, este şi primăriţă. Uite ce face dragostea din om. I-a pus totul pe tavă", a spus, ironic, Mazăre, stârnind hohote de râs şi strigăte de aprobare. La şedinţa Delegaţiei Permanente a PNL, Antonescu s-a confruntat cu nemulţumirea unuia dintre susţinătorii săi importanţi - şeful PNL Sector 1,Vlad Moisescu. Acesta i-a reproşat că protocolul prevede candidat comun la Primăria Capitalei. PNL Bucureşti ceruse candidaturi separate la Capitală şi, iniţial, Antonescu a dat semnale că este de acord.

PNL Bucureşti divorţează de Antonescu

În faţa unei asistenţe uimite, Moisescu i-a cerut lui Antonescu modificarea protocolului, astfel încât organizaţiile PNL şi PSD din Bucureşti să aibă un vot consultativ pentru stabilirea candidatului. „Nu mai pot să modific protocolul, conducerea PSD l-a votat deja în forma negociată de mine cu Ponta", a replicat Antonescu. De altfel, opt liberali bucureşteni (Chiliman plus şefii organizaţiilor de sector) s-au abţinut la votul privind  protocolul. Potrivit unor surse liberale, Antonescu şi Ponta ar lua în calcul sprijinirea lui Sorin Oprescu drept candidat independent la Primăria Capitalei. Acest scenariu a stârnit nemulţumirea liberalilor bucureşteni, care nu au o relaţie prea bună cu Oprescu şi care nici nu agreează ideea listelor comune cu PSD.

De altfel, şi deputatul Ludovic Orban a avertizat că PNL nu poate avea încredere în PSD pentru că, după ce Oprescu va câştiga un nou mandat la Primăria Capitalei, social-democraţii îl vor arunca şi în cursa pentru Cotroceni, renunţând la sprijinul pe care i l-au promis lui Crin Antonescu. Tema neîncrederii faţă de PSD a fost pusă pe tapet şi de fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, chiar dacă el a votat în favoarea alianţei. Acesta a susţinut că odată ce Victor Ponta va ajunge premier şi va avea în Executiv liberali „tehnocraţi" va impune politici de stânga.

"Eu am fost prima dată alături de liberali în iunie 1990, în Piaţa Universităţii! Este foarte important să închidem rănile trecutului!"
Victor Ponta preşedinte PSD

"Vedeţi care este farmecul în PNL? Îţi poţi asuma mult mai uşor decât în faţa PSD lucruri ce ţin de mineriade!"
Crin Antonescu preşedinte PNL

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite