PSD îl susţine pe Iliescu din vârful buzelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderii social-democraţi l-au lăsat pe preşedintele de onoare al partidului să se descurce singur cu acuzaţiile ce i se aduc în dosarele mineriadelor Ion Iliescu este dezamăgit de

Liderii social-democraţi l-au lăsat pe preşedintele de onoare al partidului să se descurce singur cu acuzaţiile ce i se aduc în dosarele mineriadelor

Ion Iliescu este dezamăgit de lipsa de reacţie a partidului în faţa acuzaţiilor ce i se aduc în rechizitoriul mineriadei din iunie 1990. Din acest motiv, prezenţa lui Iliescu la Bran marţea viitoare, când are loc prima întâlnire a Biroului Permanent Naţional de după vacanţă, este pusă sub semnul întrebării. La mai bine de două zile de la trimiterea dosarului în judecată, PSD a trimis un comunicat condamnând "talibanismul politic dirijat" care îl are drept ţintă pe fostul şef de stat.

Iliescu le-a mai atras atenţia liderilor centrali ai PSD asupra lipsei de solidaritate, la începutul verii, tot cu ocazia anchetei în dosarul mineriadei. Fostul preşedinte ar fi redactat chiar şi o scrisoare pe această temă pe care intenţiona să i-o trimită lui Mircea Geoană, afirmau la acea vreme surse din partid.

Mircea Geoană a transmis, ieri, primul semn de solidaritate cu Iliescu. Preşedintele PSD a declarat că acuzaţiile ce i se aduc fostului şef de stat fac parte dintr-o "nouă campanie împotriva domnului Iliescu".

"Liderii noştri, fie că este vorba de lideri locali sau de lideri centrali, au tot sprijinul partidului atunci când au de înfruntat atacuri politice", a afirmat Geoană. "Acest lucru este valabil pentru toţi colegii noştri când este vorba de atacuri vădit politice, aşa cum e cazul în această nouă campanie împotriva domnului Iliescu", a mai spus şeful pesediştilor.

Se acuză politica struţului

În momentul în care a apărut rechizitoriul în care se spunea că Iliescu, Mihai Chiţac şi doi ofiţeri au fost "liderii incontestabili" şi "comandanţi ai militarilor" folosiţi în acţiunea de reprimare, conducerea centrală a PSD nu a avut nicio reacţie. Câţiva dintre vicepreşedinţii partidului au făcut nişte comentarii generale sau au afirmat că nu doresc să discute pe marginea subiectului. Senatorul Şerban Nicolae, un apropiat al fostului preşedinte, a declarat că PSD trebuie să aibă o reacţie. "Dacă eu aş fi preşedintele partidului, aş ieşi cu un mesaj de solidarizare", a declarat Nicolae.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite