PSD a renuntat la balon, dar si-a impodobit brad electoral

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sediul central al PSD a fost pregatit pentru sarbatoare. In curtea din Kiseleff s-au instalat un ecran imens si un podium de pe care Adrian Nastase urma sa-si rosteasca discursul victoriei.

Sediul central al PSD a fost pregatit pentru sarbatoare. In curtea din Kiseleff s-au instalat un ecran imens si un podium de pe care Adrian Nastase urma sa-si rosteasca discursul victoriei. Organizatorii au renuntat la balonul imens in care au inghesuit cateva sute de persoane in urma cu doua saptamani, preferand o festivitate in aer liber. Pentru incalzirea atmosferei au fost aduse cateva lampioane cu gaz imprumutate de la o firma. Piesa de rezistenta a fost bradul imens din holul cladirii, plasat la intrarea in biroul lui Adrian Nastase, impodobit in totalitate cu globulete albastre pe care scria "PSD+PUR" si "Adrian Nastase presedinte". Pana si beteala din pom era de un albastru pesedist, iar acest aranjament social-democrat s-a aflat in permanenta sub paza unei functionare incrancenate, care avea printre atributiile de serviciu supravegherea globurilor PSD. Ce-i drept, acestea au fost ravnite de toti ziaristii care au incercat sa-si omoare orele de plictiseala in asteptarea rezultatelor. Atmosfera de la sediul PSD a fost mult mai incordata, ieri, decat acum doua saptamani, din cauza ca s-a stiut tot timpul de diferenta foarte mica dintre cei doi candidati, ceea ce i-a tinut cu sufletul la gura pe toti activistii de partid.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite