D.A. şi PSD au promis marea cu sarea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pensionarii circa 6 milioane de oameni - au fost ţinta predilectă a promisiunilor electorale în toamna lui 2004. Aflat la guvernare, PSD a cuprins în oferta sa pentru pensionari recalcularea şi

Pensionarii circa 6 milioane de oameni - au fost ţinta predilectă a promisiunilor electorale în toamna lui 2004. Aflat la guvernare, PSD a cuprins în oferta sa pentru pensionari recalcularea şi indexarea pensiilor, ba chiar a trecut şi la fapte, începând operaţiunea la 1 octombrie 2004, cu două luni înainte de alegeri, deşi ea fusese prevăzută pentru începutul anului următor.
Tot în octombrie 2004, ministrul pesedist Dan Mircea Popescu anunţa că toate cele 3 milioane de persoane ce munceau pe ogoarele patriei urmau să beneficieze de pensii apropiate de cele ale altor categorii sociale celor în vârstă de peste 65 de ani li se promiteau 60-65 de euro. Dar asta doar dacă PSD câştigă alegerile. Alianţa D.A. s-a dovedit la fel darnică în promisiuni, ba pe alocuri a şi plusat. Opoziţia de atunci vorbea şi ea de recalcularea pensiilor, după principiul - la condiţii egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieşirii la pensie. ADA mai promitea indexarea trimestrială a pensiilor şi dădea asigurări că pensia medie va urca, în 2008, la 110 euro. Aceste oferte au fost înscrise apoi în programul de guvernare al echipei Tăriceanu, iar noul ministru al muncii, Gheorghe Barbu, îşi punea în joc postul său de demnitar în cazul în care recalcularea nu s-ar fi încheiat la finele lui 2005. Marii beneficiari ai promisiunilor sunt însă demnitarii, şi nu pensionarii, cei mai loviţi de nedreptăţile sistemului asigurărilor sociale de stat.

"Toate inechităţile din sistemul public de pensii vor fi eliminate prin recalcularea tuturor pensiilor provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat"
PSD

"O prioritate o reprezintă îmbunătăţirea standardului de viaţă pentru persoanele vârstnice. Până în 2008, pensiile urmează să crească în termeni reali cu aproximativ 30%"
Programul de guvernare al Alianţei

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite