PSD face plebiscit intern

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea PSD vrea să-şi testeze "poporul pesedist" printr-un referendum asupra unor teme care frământă liderii de la centru. Prin urmare, un grup de lideri social-democraţi vor întocmi,

Conducerea PSD vrea să-şi testeze "poporul pesedist" printr-un referendum asupra unor teme care frământă liderii de la centru.
Prin urmare, un grup de lideri social-democraţi vor întocmi, până la şedinţa de luni a BPN, un proiect de organizare a acestui referendum, dar mai ales temele şi întrebările care ar trebui puse membrilor de partid. Senatorul Vasile Dâncu, unul dintre responsabilii proiectului, spune că termenul de referendum nu este chiar nimerit, mai ales că partidul vrea ca, prin această "chestionare", să traseze şi viitorul politic al formaţiunii. "Noi am vrea o consultare internă pe diferite teme, cum ar fi viitorul politic al partidului, dacă trebuie să modificăm statutul, când şi cum", spune Dâncu. Cum această consultare "populară" ar urma să se facă în luna octombrie, iar modificarea statutului ar putea reprezenta o prioritate, Consiliul Naţional nu se va mai putea organiza în octombrie, ci abia la începutul lui noiembrie. Referendumul ar putea să conţină şi întrebări legate de convocarea unui congres, la termen sau extraordinar. Mircea Geoană spune că acest congres se va organiza la termen, dar eventualele alegeri anticipate ar putea duce la devansarea lui. Chiar dacă susţine că nu este partizanul unei anumite modificări a statutului, Geoană crede că ar fi bine ca toate alegerile pentru structurile de conducere de la nivel central şi local să se facă după aceleaşi reglementări, iar preşedintele partidului să-şi aleagă singur echipa.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite