PSD vrea sa-i scoata de pe listele permanente pe romanii plecati la munca in strainatate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

In cadrul unei conferinte de presa, ministrul delegat pentru relatia cu Parlamentul, Acsinte Gaspar, deputat PSD de Valcea, a prezentat propunerile partidului de guvernamant referitoare la modificarea

In cadrul unei conferinte de presa, ministrul delegat pentru relatia cu Parlamentul, Acsinte Gaspar, deputat PSD de Valcea, a prezentat propunerile partidului de guvernamant referitoare la modificarea legilor electorale. In legatura cu alegerile parlamentare, PSD propune reducerea numarului deputatilor si al senatorilor cu 10% (294 de deputati fata de 327 si 126 de senatori fata de 140) prin majorarea normei de reprezentare de la 70.000 la 73.500 in cazul Camerei Deputatilor si de la 160.000 la 172.000 in cazul senatorilor. Partidul de guvernamant propune introducerea la Senat a sistemului majoritar uninominal, cu doua tururi de scrutin. In fiecare circumscriptie electorala va fi declarat senator candidatul care obtine in primul tur majoritatea absoluta din voturile valabil exprimate. In caz contrar, se organizeaza un al doilea tur de scrutin cu primii doi candidati clasati in ordinea voturilor obtinute. Totodata, se prevede ca aceia care doresc sa candideze ca independenti, si nu pe liste de partid, sa fie sustinuti de cel putin 5% din numarul alegatorilor inscrisi in listele permanente, si nu numai de 0,5%, cat este in prezent. PSD propune insa si o nastrusnicie, greu de pus in practica: in listele electorale permanente sa nu fie trecuti pentru vot cetatenii care au domiciliul sau resedinta in strainatate sau cei plecati la studii sau munca intr-o alta tara. La alegerile locale, militarii in termen voteaza numai la sectiile de votare in localitatea de domiciliu, iar exercitarea dreptului de vot se face numai pe baza actului de identitate. PSD propune, de asemenea, instituirea unei proceduri la nivel national de stabilire a numarului de ordine, a listelor de candidati si a candidatilor independenti pe buletinul de vot, indiferent de tipul de scrutin (locale, parlamentare, prezidentiale). Aceasta inseamna ca o formatiune politica, care va avea, de exemplu, numarul de ordine 2, aceasta se va regasi pe toate buletinele de vot din toate localitatile din tara.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite