PSD nu va participa la votarea moţiunii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liberalii şi pesediştii au avut duminică seara o întâlnire pentru a stabili planul de acţiune în legătură cu moţiunea de cenzură iniţiată de democraţi. Delegaţia PSD a fost formată

Liberalii şi pesediştii au avut duminică seara o întâlnire pentru a stabili planul de acţiune în legătură cu moţiunea de cenzură iniţiată de democraţi. Delegaţia PSD a fost formată din Mircea Geoană, Ioan Rus, Vasile Dâncu, Cristian Diaconescu, Victor Ponta, Dan Nica şi Ilie Sârbu, iar premierul a venit însoţit de Cristian David, Bogdan Olteanu şi Mihai Voicu. La discuţii, Tăriceanu a spus că ar prefera o colaborare ca până în prezent cu social-democraţii, explicându-le pesediştilor că trebuie să facă front comun împotriva duşmanului lor, Traian Băsescu.

Mircea Goeană a reacţionat spunând că social-democraţii ar prefera un protocol scris pentru susţinerea parlamentară a guvernului, motivând că partidul său nu este dispus să gireze o înţelegere secretă. Delegaţia liberală a refuzat oficializarea relaţiilor dintre partide, spunând că un potocol scris ar aduce grave prejudicii electorale partidului. Potrivit unor surse participante, Tăriceanu i-a spus lui Mircea Geoană că se mai gândeşte dacă are nevoie de ajutorul social-democraţilor şi l-a anunţat pe preşedintele PSD că-l va contacta el în zilele următoare.

La discuţie s-ar mai fi abordat şi teme legate de accesul la resurse, pesediştii acuzându-i pe liberali că nu şi-au respectat angajamentele asumate anterior. Social-democraţii le-ar fi spus liberalilor că aceştia au refuzat să acorde contracte unor firme apropiate PSD şi nu au vrut să permită oamenilor apropiaţi de social-democraţi să ocupe funcţii în structurile descentralizate.

În şedinţa de lucru a partidului PSD de la Cameră, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Eugen Nicolicea le-a oferit pesediştilor soluţia ieşirii din sală la momentul votului. Potrivit unor surse parlamentare, această soluţie este "foarte posibilă". Aceleaşi surse au afirmat că o decizie privind comportamentul parlamentarilor PSD la moţiune se va lua astăzi, urmând să fie comunicată şi grupurilor parlamentare. Astăzi va avea loc Biroul Permanent Naţional al PSD, unde este de aşteptat ca social-democraţii să stabilească exact ce vor face la votul pentru moţiunea de cenzură.

Tot astăzi ar expira şi răgazul pe care l-a cerut premierul când a spus că se mai gândeşte dacă are nevoie de sprijinul social-democraţilor.

Educaţia şi justiţia, carenţele Guvernului Tăriceanu

Principalele critici aduse de PD şi PLD Guvernului Tăriceanu II se referă la incompetenţa miniştrilor educaţiei, agriculturii şi justiţiei.

"Nu putem să uităm modul grotesc în care ministrul educaţiei, Cristian Adomniţei, a reuşit să iasă în evidenţă în faţa unui grup de şcolari, pe care încerca să-i convingă că drapelul UE are 15 stele, nu 12"

"Incompetenţa ministrului agriculturii este demonstrată de faptul că a aflat despre secetă după ce preşedintele Băsescu a vorbit despre acest lucru"

"Ministrul justiţiei, acuzat că foloseşte fără drept titlul de lector universitar, a decis să ducă până la capăt munca de distrugere a credibilităţii României prin iniţierea unei ordonanţe de modificare a Legii ANI, chiar în ziua în care aceasta intra în vigoare"

"Guvernul Tăriceanu ll este cel mai slab guvern pe care l-a avut vreodată România"

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite