PSD a ocupat posturile din linia a doua

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Partidul a împărţit cele 27 de posturi de secretar de stat care i-au revenit. Prioritate la secretariatele de stat au avut cei care nu au intrat în parlament şi reprezentanţii filialelor performante.  Cei rămaşi pe dinafară se vor consola cu agenţiile.

Liderii din teritoriu au trecut, luni seară, pe la sediul central al PSD ca la pelerinaj. Se împărţeau posturile din agenţii şi stabileau cine vor fi secretarii de stat. Întâlnirea a ţinut până la miezul nopţii. Întâi Mircea Geoană a avut o şedinţă cu cei care aspirau la posturile de secretar de stat. Le-a dat câteva sfaturi privitoare la conduită şi câţiva dintre ei au fost “unşi”.

Tatăl şi fiul, pe lista pentru funcţii

În biroul lui Mircea Geoană, unde se mai aflau Liviu Dragnea, Viorel Hrebenciuc, Dan Nica, Marian Vanghelie şi Gabriel Oprea, au venit pe rând şefii de organizaţii, care şi-au expus dorinţele. Fiecare a cerut două sau trei posturi, fie ca secretari de stat, fie în agenţii, fie de prefect. Criteriile erau rezultatele filialei în alegeri, dar şi pilele sau relaţiile de familie. De exemplu, PSD Botoşani a cerut funcţia de prefect pentru preşedintele organizaţiei, Constantin Conţac şi o funcţie de prefect pentru fiul lui Conţac. Ambii au rămas nesatisfăcuţi.

Numirile pentru funcţiile de conducere din agenţii se for face abia după 7 ianuarie, aşa că jocurile de culise rămân deschise. Doar secretarii de stat au fost, în mare parte, bătuţi în cuie, doar în câteva locuri rămâne să se stabilească numele titularilor. Mircea Geoană nu a încercat să-şi impună favoriţii, rezervând doar pentru Marius Lazăr şefia Consiliului Economic şi Social.

Talpeş, la oficiul contra Spălării Banilor?

Liderii PDL au convocat pentru săptămâna viitoare o şedinţă de Colegiu Director, pentru a stabili numele secretarilor de stat, şefii agenţiilor guvernamentale şi directorii companiilor naţionale. Surse din PDL, citate de Mediafax, susţin că liderii partidului iau în calcul un algoritm prin care filialele care au avut cele mai bune rezultate în alegeri să fie reprezentate la nivel central. Candidaţii care au câştigat colegiile, dar au pierdut mandatul ar putea avea prioritate.

Sursele citate de Mediafax spun că fostul şef al SIE Ioan Talpeş ar putea primi fie şefia Oficiului pentru Spălarea Banilor, fie şefia Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secretelor de Stat. Până acum, doar Răzvan Murgeanu pare să fie sigur secretar de stat în ministerul condus de Blaga, iar Silvian Ionescu va fi secretar de stat la Mediu.

Secretarii de stat ai Alianţei PSD+PC

Vasile Puşcaş (fost deputat) – Departamentul Afacerilor Europene

Liviu Harbuz (preşedintele Colegiului Medicilor Veterinari) – Agricultură

Cătălin Roşculete (directorul Staţiunii de Cercetare Caracal) – Agricultură

Doru Bădulescu (fost şef Consiliu Judeţean Ilfov) – Mediu

Mirela Adomnicăi (fost deptuat) – Turism

Nicu Moldovan – Interne

Costel Topcian – Comunicaţii

Răzvan Bobeanu (fost deputat) – Tineret şi Sport

Vlad Mănăstireanu(fost deputat) – Relaţia cu Parlamentul

Octavian Ştireanu (fost deptuat) – Cultură

Alexandru Ştiucă (fost deputat) – Educaţie

Aurel Nechita (fost deputat) – Sănătate

Codruţ Şereş (PC, fost minsitru) – Agenţia Română de Investiţii Străine

Irinel Popescu (PC, fost senator) – Casa Naţională de Asigurări de Sănătate

Cristian Iliescu – Secretariatul de Stat pentru Revoluţionari

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite