PSD a bagat cel putin 2 milioane USD in campania pentru locale
0Studiul PRO Democratia a luat in calcul doar cheltuielile cu reclama
Cu o saptamana inainte de incheierea campaniei electorale, Marian Vanghelie a reusit sa cheltuiasca doar pe publicitatea in presa scrisa si pe cea stradala 200.000 de dolari, depasind astfel de aproape cinci ori plafonul maxim admis de lege, arata un studiu al Asociatiei Pro Democratia (APD). Potrivit acestui studiu, in Bucuresti au mai depasit plafonul de cheltuieli - de 41.629 USD - cinci din cei sase candidati PSD la functia de primar de sector si trei candidati PUR. In sectorul 6, de exemplu, Dan Darabont (PSD) ar fi cheltuit 195.000 de dolari pentru reclama, candidata PUR Gratiela Iordache 100.000 USD, in timp ce candidatul Aliantei PNL-PD, Cristian Poteras, nu a consumat decat 4.126 USD. Legea finantarii partidelor prevede ca acei candidati care cheltuiesc mai mult decat li se permite vor fi amendati de Curtea de Conturi. Amenzile sunt cuprinse intre jumatate si triplul bugetului excedentar. Pro Democratia, care a monitorizat pana la 29 mai publicitatea in 27 de cotidiane centrale, 21 de saptamanale si 26 de publicatii lunare, precum si publicitatea stradala, nu a reusit sa dea de absolut nici o reclama a candidatului oficial al PSD la sectorul 5, Victor Stoichita. In ceea ce priveste cheltuielile facute de candidatii la functia de primar general, Mircea Geoana a "investit" 542.000 USD, Traian Basescu 174.000 USD, iar Monica Tatoiu doar 143.000 USD. Pentru acesti candidati plafonul este insa de 125.000 de dolari. Nici in orasele de provincie APD nu a sesizat depasiri ale limitelor legale, cu exceptia municipiului Constanta. Aici, candidatul PSD, Radu Mazare, a cheltuit doar pe publicitate 211.000 de dolari, plafonul fiind de 165.000 de dolari. Mai departe, din calculele facute de Pro Democratia la nivelul intregii tari rezulta ca PSD a consumat aproape 2 milioane de dolari pentru reclama electorala. Candidatii PD, PNL, precum si cei ai Aliantei D.A. au cheltuit impreuna doar 900.000 de dolari, iar cei ai PUR 580.000 USD. Presedintele APD, Cristian Parvulescu, a aratat ca toate aceste sume au fost calculate pe baza preturilor de lista si reprezinta sume brute. Nu s-au luat in calcul posibile discounturi, dar Parvulescu a apreciat ca acestea nu ar putea depasi 35 la suta.