PSD va face demersuri la PE pentru ciobanii români

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Social-democraţii cer demisia preşedintelui ANSVSA, Avram Marian, pe motiv că actuala conducere este depăşită de problematica extrem de complexă apărută în acest domeniu, după intrarea

Social-democraţii cer demisia preşedintelui ANSVSA, Avram Marian, pe motiv că actuala conducere este depăşită de problematica extrem de complexă apărută în acest domeniu, după intrarea României în UE. Vicepreşedintele PSD, Ilie Sârbu, acuză conducerea Agenţiei că a lansat de la începutul anului o serie de declaraţii contradictorii, care mai apoi s-au transformat în decizii obligatorii. Astfel, ciobanii care nu renunţă la transhumanţă vor fi amendaţi cu sume cuprinse între 1.000 şi 3.000 RON. PSD consideră că aceasta este o tradiţie milenară a poporului român, şi aşa cum spaniolii îşi ţin în continuare coridele şi românii trebuie să se bucure de aceleaşi drepturi. Prin urmare, PSD va face demersuri, inclusiv la PE, pentru ca acest drept al românilor să fie respectat de UE.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite