PSD nu va participa la consultările de marţi de la Cotroceni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta
Victor Ponta

Luni, Victor Ponta, preşedintele PSD, a declarat că reprezentanţii partidului pe care îl conduce nu vor participa, marţi, la consultările iniţiate de şeful statului. Liderul social-democrat a făcut anunţul luni, înainte de şedinţa BPN al PSD.

Social-democraţii au refuzat şi la precedentele consultări cu preşedintele, pe 11 octombrie, să participe.

Potrivit Mediafax, PSD a refuzat să participe la consultări concomitent cu reprezentanţii UNPR, solicitând o nouă invitaţie, la o dată diferită. De asemenea, nici PNL nu a participat la consultări.

Şeful statului nu a adresat opoziţiei altă invitaţie, menţionând la începutul consultărilor cu cei de la putere că va încerca să reprezinte el opoziţia.

Preşedintele Traian Băsescu are programate, marţi, la ora 12.00, consultări cu partidele parlamentare pe tema concluziilor Consiliului European, perspectivelor relaţiei cu FMI şi perspectivelor aderării la spaţiul Schengen.


Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite