PSD bate moneda anticipatelor pentru "reechilibrarea sistemului de guvernare"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

PSD a încercat să minimalizeze ieri decizia coaliţiei de restructurare a secretarilor de stat, partidul lui Mircea Geoană marşând încă o dată pe necesitatea anticipatelor ca o soluţie

PSD a încercat să minimalizeze ieri decizia coaliţiei de restructurare a secretarilor de stat, partidul lui Mircea Geoană marşând încă o dată pe necesitatea anticipatelor ca o soluţie viabilă de "reechilibrare a sistemului de guvernare".
Potrivit purtătorului de cuvânt al PSD, Cristian Diaconescu, în prezent, pentru România nu mai există decât două variante: fie organizarea de alegeri anticipate, în următoarele trei luni, fie constituirea unei noi scheme de conducere a României, care să fie constituită din formaţiuni politice care să promoveze interesul naţional. "Există o competiţie privind delimitările publice între grupările partidelor aflate la guvernare. Instabilitatea coaliţiei de guvernare este inevitabilă, iar România, în acest moment, nu mai este guvernată. În opinia mea, este necesară reechilibrarea sistemului de guvernare din România, prin identificarea unei formule politice viabile", a susţinut Cristian Diaconescu, citat de Rompres. El a dat ca exemplu cazul unor guverne ale unor state UE care funcţionează cu mai puţin de 20 de ministere şi cu agenţiile independente. Pentru imitarea acestui model, este nevoie ca România să progreseze în procesul de preaderare, lucru posibil doar printr-un consens în privinţa mecanismului de guvernare, a mai susţinut Diaconescu.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite