PSD acceptă, condiţionat, legea lustraţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul PSD Victor Ponta a declarat, ieri, că el, împreună cu alţi tineri deputaţi din partid, ar fi în favoarea legii lustraţiei, dacă i se va accepta un amendament. Potrivit lui Ponta,

Deputatul PSD Victor Ponta a declarat, ieri, că el, împreună cu alţi tineri deputaţi din partid, ar fi în favoarea legii lustraţiei, dacă i se va accepta un amendament. Potrivit lui Ponta, prevederile din actuala formă a legii lustraţiei votată de Senat se aplică unei categorii prea mari de demnităţi, o aplicare excesivă putând fi considerată drept o epurare. Deputatul PSD a afirmat că va vota în favoarea lustraţiei dacă va fi acceptat amendamentul său, în sensul ca legea să nu se aplice decât preşedintelui ţării, parlamentarilor, miniştrilor şi prefecţilor. Dacă tăiem capul peştelui, nu mai este nevoie să îl curăţăm, mergând pe zicala că peştele de la cap se împute, a apreciat el.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite