PSD ar accepta alegeri locale cu doua tururi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alegerea primarilor intr-un singur tur de scrutin nu mai este sustinuta de PSD cu atata vehementa ca la inceput. Vicepresedintele Serban Mihailescu a declarat, ieri, ca, la o adica, partidul de

Alegerea primarilor intr-un singur tur de scrutin nu mai este sustinuta de PSD cu atata vehementa ca la inceput. Vicepresedintele Serban Mihailescu a declarat, ieri, ca, la o adica, partidul de guvernamant ar putea accepta alegerea primarilor cu 50 plus unu la suta din voturi, pentru ca "exista parerea ca, daca se alege un primar din primul tur, de exemplu cu 30% din voturile exprimate, s-ar putea sa para nesemnificativ". Acest lucru inseamna mentinerea sistemului actual, cu doua tururi de scrutin pentru desemnarea primarilor. Deocamdata, PSD merge la negocierea cu partidele in comisia parlamentara electorala, cu varianta initiala, adica primari din primul tur. Daca discutiile vor deveni prea incrancenate, atunci pesedistii ar putea renunta la solutia propusa in urma cu o luna si ar fi de acord cu mentinerea actualului sistem. Pasul inapoi pe care il face acum PSD este consecinta directa a presiunii pe care a facut-o opozitia pentru mentinerea scrutinului in doua etape. Toate partidele parlamentare din opozitie au declarat, in cadrul discutiilor de la Cotroceni, ca, daca se adopta varianta pesedista, se vor retrage din Parlament si nu vor mai depune candidaturi la alegerile din iunie.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite